River Deck, gata sa plateasca oricat pentru a ramane in picioare

Patronii clubului River Deck sunt dispuşi să plătească o chirie oricât de mare pentru a scăpa de demolare, dar nu găsesc clemenţă la primarul Gheorghe Ciuhandu. Acesta le transmite că, până nu intră în legalitate, nu se poate discuta despre vreo înţelegere cu municipalitatea.

Controversatul club s-a înfiinţat în 2006, în incinta bazei de caiac a CSŞ1 Timişoara. Iniţial, era vorba de o patiserie, pe un teren de 500 de metri pătraţi, pe care CSS1 încasa o chirie de 300 de euro. Terenul a trecut, însă, în domeniul public, iar Primăria Timişoara şi-a amintit: construcţia de la River Deck este ilegală. Avocatul Călin Bot, care reprezintă interesele clubului, a avut o întrevedere cu primarul Gheorghe Ciuhandu, dar a trimis şi o scrisoare oficială către municipalitate. „Am făcut trei oferte către Primăria Timişoara. Au 30 de zile termen să ne comunice cum şi cât vor să le plătim. Dacă ei spun că CSŞ nu mai e proprietar, vrem să le plătim lor exact atât cât cer. Nu vrem să stăm gratuit. Ei nu vor să ia banii, nu ne fac contract de închiriere şi nici de concesiune, cum să nu fim atunci în ilegalitate? Au acaparat trenul şi l-au trecut în domeniul public. Nu e normal să ne preseze. Sunt de acord şi cu o şedinţă de consiliu local în care fiecare consilier să spună câţi bani ar trebui să fie chiria la River Deeck. Să se facă o medie şi noi plătim”, a declarat avocatul Călin Bot. „Nu mă interesează câţi bani sunt dispuşi să dea. Nu pot să iau bani de la River Deck, atâta timp cât funcţionează ilegal. Noi o să-i demolăm oricum. O să mai speculeze două-trei luni, atâta timp mai puteţi bea o bere rece acolo”, spune Gheorghe Ciuhandu. Edilul şef confirmă acţiunile reprezentantului legal al clubului. „Avocatul Călin Bot ne-a făcut ieri o scrisoare, cum că sunt dispuşi să plătească la preţul pieţii. Procesul însă continuă şi, mai devreme sau mai târziu, cei de la River Deck vor pleca de acolo. Nu am nimic cu ei, pot să stea şi 100 de ani, dar să stea corect. Primăria a vrut să-i legalizeze, nu a putut şi am semnat dispoziţia de demolare. Investiţia trebuie făcută la modul cinstit şi legal, nu prin tot felul de intermediari, cu o chirie de 200-300 de euro chirie lunară, şi fără autorizaţie”, afirmă Ciuhandu. Primarul, un apropiat al patronului de la River Deck, Florentin Banu, susţine că soarta clubului este decisă. „Noi o să-i demolăm. O să mai speculeze două-trei luni, atâta timp mai puteţi bea o bere rece acolo. Pe fond nu pot câştiga. Stau ilegal pe domeniul public. Nu am dat dispoziţia de demolare cu inima uşoară. Nu am vrut asta, dar aşa spune legea, indiferent dacă ne convine sau nu. Ei au găsit tactica de tergiversare prin darea primăriei în instanţă”, a concluzionat Ciuhandu.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

O oră ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

O oră ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

2 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

2 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

2 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

3 ore ago