Categories: JustitieSocial

Scandalagiii de la Deta, batausi cu repetitie

Călin și Bogdan, fiii primarului PDL din Deta, Petru Roman, sunt cunoscuți în zonă. Violenți și plin de tupeu, cei doi au semănat groaza printre localnici. Ultima ispravă a lui Bogdan, înjunghierea a trei persoane, l-a readus pe acesta în atenția poliției.

Scandalul din noapte de sâmbătă spre duminică, în care Bogdan Roman, fiul primarului PD-L din Deta, și prietenii lui au înjunghiat trei oameni are la bază, se pare, un conflict mai vechi. Roman împrumutase uneia dintre victime o sumă de bani și, pentru că n-o primise înapoi, a venit în Deta pregătit de luptă. Avea la el un cuțit și o sabie. „Poliţiştii erau la aproximativ 40-50 de metri în momentul în care unul din fiii primarului a scos sabia, însă totul s-a întâmplat rapid. Până poliţiştii au parcurs această distanţă, agresorii au dispărut. Este vorba de patru agresori, printre care şi fiul primarului din Deta, Bogdan Roman”, spune Mădălina Mezdrea, purtător de cuvânt IPJ Timiş. Una dintre victime, Alexandru Ştefan, afirmă că Bogdan Roman i-a cerut taxă de protecţie. „Ne ocupăm cu biciclete. Ne-a zis să-i dăm dreptul de şmecher, protecția, 5.000 de euro”, a declarat bărbatul. Poliția spune însă că „bicicletele” sunt, de fapt, ţigări de contrabandă. „Între agresor şi victima Alexandru Ştefan, era o neînţelegere mai veche. Victima se ocupa cu traficul de ţigări aduse din Serbia. De anul trecut, are și un dosar penal”, a declarat ofiţerul de presă al Poliţiei Timiş. „Am fost la discotecă cu soţia şi cu nepoţii mei. Când am vrut să plecăm acasăm, ne-a aşteptat la intrare cu şapte sau opt inşi şi cu o sabie în mână. N-a apucat să ajung la maşină, că m-a tăiat cu sabia. Eram trântit pe jos şi m-au lovit cu pumnii şi cu picioarele. Poliţia era la un metru de ei şi n-au făcut nimic. A zis să-i dau 5.000 de euro, dreptul de şmecher, că el e şeful în oraş”, a mai spus Alexandru Ştefan. „Copilul primarului m-a tăiat. L-a tăiat pe unchiul meu şi am vrut să mă bag şi eu şi m-a tăiat şi pe mine. Poliţia stătea şi se uita şi nu se băga nimeni, că n-au ce să facă, că e copilul primarului şi asta e”, a completat o altă victimă.
Dr. Iosif Cobzariu, managerul Spitalului Orășenesc Deta, spune că rănile victimelor sunt foarte adânci. “Tinerii au răni care par provocate de o sabie. Unul dintre ei are tăieturi pe ambele mâini, de 10 și 12 centimetri lungime, iar altul a fost tăiat paralel cu coloana vertebrală, de la omoplat și până jos. Cei doi au fost transportați la Spitalul Județean”, a declarat medicul.

Bătut în bar

La finalul anului trecut, fratele lui Bogdan Roman a provocat un scandal monstru într-un bar din Denta. Călin Roman a scos un pistol şi i-a spart lui Ciprian Coteţ (foto) arcada. Apoi l-a bătut crunt, asistat și încurajat de prieteni. Victima spune că bătăușii i-au furat, cu aceeași ocazie, 1.000 de lei și un lanț de aur. Dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deta, unde s-a și oprit. Necazurile lui Ciprian Coteț nu s-au terminat însă. În februarie 2011, mașina acestuia a fost spartă și stropită cu benzină. „În jurul orei 3,20 am auzit mai multe zgomote afară, câinele lătra, aşa că am ieşit pe geam. Am văzut două persoane care încercau să se ascundă. I-am recunoscut, erau Ort Mihai şi Radu Gherghely, doi dintre cei care mă bătuseră în barul Flamingo. Ambii sunt membri PD-L, prieteni buni cu fiul primarului din Deta. Am urcat în maşină să-i urmăresc. Maşina era plină de cioburi şi mirosea puternic a benzină. Turnaseră doi litri. Maşina musteşte şi acum de benzină”, spune Coteţ. Autoturismul acestuia a fost spart și în 2009, dar polițiștii nu au reușit să găsească niciun vinovat.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

La anul, lalelele vor fi admirate şi în Parcul Botanic

Primăvara, Parcul Justiţiei este unul dintre cele mai vizitate şi fotografiate locaţii din Timişoara, datorită…

2 ore ago

Mai multe proiecte din Timiș primesc fonduri pentru a încuraja deplasarea pe biciclete/FOTO

Un număr de 22 de proiecte care încurajează mersul pe bicicletă în întreaga regiune de…

2 ore ago

Contribuția lui Albert Kristóf-Krausz la modelarea spațiul urban și artei locale într-o nouă expoziție temporară la MNArT

Muzeul Național de Artă Timișoara aduce în prim plan opera lui Albert Kristóf-Krausz, personalitate marcantă…

2 ore ago

Timișoara candidează la titlul de Destinația Anului în 2025

Timișoara concurează din nou în competiția „Destinația Anului”, cel mai amplu concurs turistic din România,…

2 ore ago

La Urseni se va construi o creşă nouă cu o investiţie de la CNI de aproape 17 milioane

Compania Naţională de Investiţii (CNI) a dat undă verde construirii unei creşe la Urseni, comuna…

2 ore ago

După 35 de ani

Se împlinesc în aceste zile 35 de ani de la aprinderea în Timişoara a flacării…

3 ore ago