Teoria constipatiei

*** Hitler a decis, în anul 1940, ca fiecare soldat german să aibă în raniţă câte o femeie gonflabilă, pentru a nu mai merge la damele de companie din Paris.
Deci cam ăsta-i prototipul übermädchen: tăcută, mignonă, supusă şi obsedată sexual. Dacă-i mai adăugau şi-o scrumieră, ieşea femeia perfectă!
*** Ştirea următoare mă face să cred că sandalele au fost inventate de cineva căruia-i tot rămâneau mici pantofii în copilărie şi când s-a făcut mare le-a tăiat şpiţul: un deputat a iniţiat un proiect legislativ care să oblige fabricanţii de haine să aplice etichete mai moi în interiorul hainelor, cele existente în prezent zgâriind prea tare. Surprinzător, proiectul a fost respins de Comisia Juridică din Senat.
Ceea ce cred că deranjează la cămășile astea scumpe este nu atât faptul că eticheta e tare. ci că e prinsă pe interiorul gulerului și nu se vede firma producătoare, aşa că nu mai pot fi epataţi alegătorii. Mă mir că nu le-a trecut prin cap să poarte cămăşile pe dos- așa s-ar vedea eticheta și nici n-ar mai fi acuzaţi de reclamă mascată pe la tocşourile televizate.
*** Imaginea lucrurilor pe care le vedem este controlată de o zonă a creierului aflată în spatele ochilor, denumită „cortex orbito-frontal”. Această parte a creierului se activează ori de câte ori vedem ceva frumos, ţinând cont de gusturile noastre în acest domeniu. „Dacă ar fi să ţinem cont de gusturile fiecăruia dintre noi, atunci aproape orice se poate considera artă”, spune Semir Zeki, coordonatorul studiului din Daily Mail.
Ei, acum capătă substanţă şi zicala neaoşă conform căreia nu te poţi … în gustul omului. Dar uneori merită încercat, aş adăuga eu.
*** Cu femeile nicicum nu-i bine: dacă te uiţi eşti ţăran, dacă nu te uiţi ești homist. Ei uite, holbatul n-o fi frumos, dar e sănătos: bărbaţii trecuţi de vârsta de 40 de ani care petrec zece minute pe zi admirând cupele generoase ale bustului feminin sunt mai sănătoşi chiar şi faţă de cei care merg regulat la sală, spune gerontologul Karen Weatherby, autoarea studiului publicat în New England Journal of Medicine. Cei care au desfăşurat această activitate au avut tensiunea mai mică şi bătăile inimii regulate, având un risc scăzut de a dezvolta boli coronariene.
Sănătatea, am mai spus, și dacă n-am spus, repet, merită orice sacrificii! Eu pentru sănătate mi-aş da şi viaţa!
*** O britanică a trecut printr-o experienţă traumatizantă care a ajutat-o însă să-şi schimbe viaţa în bine. Tânăra a slăbit nu mai puţin de 50 de kilograme, după ce un hoţ a făcut-o „vacă grasă” pentru că nu îi ajungea frânghia să o lege.
Dacă vrea să-şi păstreze greutatea trebuie să-şi pună urgent gratii la geam, fiindcă, dac-o mai vizitează hoţul, acum poate să-i spună, lejer, „slăbătură ordinară”, declaşând, din nou, o criză dismorfică.
*** Un pahar de lapte poate conţine până la 20 de feluri diferite de analgezice, antibiotice şi hormoni de creştere.
Nu-i nimic, adăugăm creşterii nişte kile pe măsură, fincă şamponul şi cremele de faţă îngraşă, arată un studiu recent al oamenilor de ştiinţă de la Mount Sinai Medical Center din New York.
*** Angajaţii unei firme plătite de Consiliul Judeţean Hunedoara au distrus o parte din situl dacic de la Sarmizegetusa. pentru a construi o parcare de 3.000 de metri pătraţi, destinată, paradoxal, vizitatorilor.
Oricum, marea majoritate a turiştilor români nici nu vor ieşi din parcare, preferînd să se uite la ce maşini mai are lumea.
*** Apropo de mașini: pentru că nu mai au bani, unii posesori de mașini scumpe, cumpărate în anii trecuţi, circulă mai rar sau deloc, fiindcă nu mai au bani de benzină.
Şi care-i problema? Câtă vreme mai merge bateria, le pot folosi pe post de casetofon. Cu sonorul la maximum şi cu uşile deschise, bineînţeles, ca să ştie vecinii că au mașină.
*** Un grup de cercetători de la Universitatea Osaka a modificat genetic şoareci astfel încât să poată cânta precum păsările, informează duminică Kyodo.
Am văzut de curând, pe net, o mâţă care lătra ca un câine. Daţi aici un search, dacă nu credeţi: http://www.mediafax.ro/life-inedit/pisica-latra-un-video-care-a-facut-2-7-milioane-de-accesari-8384026 .
Acum şoarecii ciripesc, mâine-poimîine va zbura porcu’, mi-e şi frică să mă gândesc ce-ar putea face peştii prin apă.
*** O bunicuţă din Germania spune că viaţa ei e mai frumoasă, mai bună, şi chiar se simte mai sănătoasă de când a renunţat la bani, în urmă cu 15 ani.
Și eu aș putea renunţa la bani. Mai greu mi-ar fi să renunţ la produsele pe care le-aș putea achiziţiona cu ei.
*** Există un mit potrivit căruia bărbaţilor nu le place să fie îmbrăţişaţi, dar acest lucru nu este adevărat, potrivit unui studiu recent care arată că, pentru a fi fericiţi într-o relaţie, bărbaţii nu au nevoie de sex, ci de tandreţe, de cât mai multe îmbrăţişări şi săruturi.
Care, în cele din urmă, tot la sex duc, așa că n-are rost să mai pierdem vremea.
*** Un bărbat din Germania a ajuns captiv într-o închisoare de femei. „Norocul” său a fost că primarul localităţii se afla în apropiere şi i-a auzit strigătele disperate după ajutor. Acesta a chemat imediat poliţia, care l-a eliberat pe nefericitul plimbăreț.
Asta chiar e culmea nedreptăţii, să i se îndeplinească unui fraier speriat de bombe rugăciunile intime a milioane de bărbaţi!
*** Unul din cinci adolescenţi nu poate citi corect. Restul probabil nu ştiu să scrie, dar se rezolvă totul prin emoticoane. Nu vi se pare că din ce în ce mai multă lume râde, plânge sau se-mbufnează exact ca omuleţii din messenger?

Aveţi grijă până săptămâna viitoare, viaţa dăunează grav sănătăţii!

Share
Published by
Daniel-Silvian Petre

Recent Posts

ABA Banat investește 29 de milioane de lei în consolidarea și reprofilarea malurilor râului Timiș

Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…

25 de minute ago

Geaba Bolojan! După un ostaş în fruntea ţării, PNL propune un şomer în fruntea ţării

La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…

37 de minute ago

La Timișoara continuă modernizarea rețelei de termoficare a orașului

13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această…

41 de minute ago

Doi jucători străini vin la SCM USV via Constanţa

Campioana națională de rugby, SCM USV Timișoara, și-a asigurat serviciile a doi jucători de la…

O oră ago

Din această săptămână putem zbura direct între Timișoara și Dubai

Una dintre cele mai solicitate destinații aeriene din ultima perioadă din România, va avea o…

O oră ago

Florin Drăgan, rectorul UPT: „A fost un an plin de incertitudini în mediul economic, iar instabilitatea politică accentuează problemele”

La sfârșit de an, Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, a făcut o analiză a…

2 ore ago