Când rosteşti numele Rotariu te gândeşti obligatoriu la performanţă. Gemenii Rotariu, Iosif şi Ilie, au scris istorie în tricoul alb-violet. E adevărat, cu un plus pentru Iosif Rotariu, care s-a remarcat şi în tricoul primei reprezentative de fotbal sau în al Stelei Bucureşti, cu care a jucat şi o finală în Cupa Campionilor.
Acum e vremea lui Dorinel Rotariu, fiul lui Ilie. Dorinel Rotariu, atacant la origine, a marcat primul său gol în tricoul lui Poli, în jocul amical disputat cu formaţia din Gyula, localitatea în care echipa pregătită de Iosif Rotariu şi Vali Velcea efectuează un minicantonament în aceste zile. Cei doi antrenori au folosit o garnitură în care s-au regăsit jucători ce au evoluat la „satelitul” din Liga a III-a sau jucători promovaţi din propria pepinieră. Scorul final cu echipa maghiară ce evoluează în cel de-al treilea eşalon a fost 3-1 pentru timişoreni, celelate goluri ale alb-violeţilor fiind opera talentatului Alexandru Popovici.
Echipa folosită în partida de la Gyula: Lepmets (58′, Ostafie)-Dăruiala, Mera (58′, Belu), Iovan, Sandu (46′, Sava)-Popa, Zaluschi, Dobriceanu (46′, Pătraş), Chiţu-Popovici (46′, Rotariu), Boştină (58′, Dudaş). (sursa foto: www.politimisoara.com)
Începând de mâine, 19 martie, Bookfest revine la Timișoara și, pentru patru zile, orașul se…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 18.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…