Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara are un ambulatoriu nou şi complet echipat. Acesta a fost dat în folosinţă miercuri, chiar de Ziua Timişoarei.
Potrivit managerului executiv al spitalului, Maria Cerbu, noul obiectiv, în valoare de 3,8 milioane de lei, va eficientiza activitatea medicală a unităţii şi va reduce costurile, deoarece tratamentul în ambulatoriu este mult mai ieftin decât în spital. „În realizarea acestui proiect ne-a ajutat foarte mult primăria, care a făcut eforturi de a identifica sursele de finanţare, inclusiv pentru studiul de fezabilitate. Proiectul s-a realizat foarte repede şi, după ce a stat pe la minister un an şi jumătate, s-a finalizat”, a mai spus Cerbu. Ambulatorul este dotat, de asemenea, cu aparatură medicală performantă. Lucrările s-au axat în special pe structura de rezistenţă şi consolidare a clădirii şi pe recompartimentarea spaţiilor, iar sălile de aşteptare, cabinetele şi sălile de tratament au fost dotate cu mobilier nou. Spitalul „Victor Babeş” serveşte întreaga zonă de vest a României. Aici se tratează afecţiuni precum hepatitele cronice, tuberculoza sau SIDA.
[nggallery id=631]
Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…