Agenţia Naţională pentru Integritate îl cercetează pe fostul vameş Petru Augustinov, despre care spune că este mult prea avut, pentru veniturile realizate. Acesta spune că o duce destul de greu, cu trei copii, şi fără loc de muncă. El face însă uitat un episod în care, doar într-o singură noapte, a luat peste 4.000 de euro şpagă.
Petru Augustinov este inspector vamal de 14 ani, ultima dată la biroul din PTF Moraviţa. ANI consideră că el nu poate justifica suma de peste 63.000 de euro, folosită pentru a cumpăra o jumătate de casă, la roşu, în comuna Dudeştii Vechi. „Petru Augustinov a acumulat, în perioada exercitării funcţiei de inspector vamal în cadrul Biroului Vamal Moraviţa, o avere care depăşeşte veniturile realizate. Veniturile totale obţinute în perioada 2008 – 2010 au fost de 51.829 lei, în timp ce datele înscrise în evidenţele fiscale arată o avere de 307.318 lei, la care se adaugă și cota de ½ dintr-un imobil situat în comuna Dudeștii Vechi”, arată ANI. Petru Augustinov a intrat în vizorul ANI după descinderile din februarie 2011. Bărbatul de 40 de ani a trecut printr-un divorţ, cedând fostei soţii şi fiicei lor casa din Sânnicolau Mare. Mai deţine un apartament cu trei camere într-un bloc din Timişoara, pe care spune că l-a cumpărat împreună cu iubita sa, mama celorlalţi doi copii ai săi. „Puteam să trec apartamentul pe numele mamei mele sau al tatălui, dar am considerat că nu am nimic de ascuns. O parte din bani i-a pus prietena mea, ajutată de sora ei din Portugalia”, explică Augustinov.
Vila făcută de datorie, cu prietenii
Casa de la Dudeştii Vechi are parter şi mansardă şi nu este finalizată. La preţul pieţei din îndepărtata comună timişeană, imobilul costă în jur de 15.000 de euro. Vameşul spune că vila a fost ridicată cu prieteni, iar materialele de construcţii, în valoare de 10.000 de euro, au fost luate pe datorie. „Pentru că venim mai mult la ţară pentru copii am decis, anul trecut, ca socrii mei să vândă apartamentul din Sânnicolau Mare şi cu banii aceia să facem o casă la Dudeştii Vechi. Am găsit în primă fază un cumpărător, la 27.000 de euro, care a dat avans, dar ne-a tot amânat cu plata. pe motiv că nu i se aprobă creditul. În februarie a zis că plăteşte numai 20.000, sumă cu care nu am fost de acord. Între timp însă, noi ne-am apucat de construţie, pentru că voiam să ne mutăm aici. Am construit cu prieteni şi neamuri, am mai angajat zilieri, iar materialele de construcţii ni le-a dat, pe datorie, până vindeam apartamentul din Sânnicolau Mare, alt prieten care are firmă de materiale de construcţii”, spune Petru Augustinov. Şi casa în roşu, şi apartamentul din Timişoara sunt, în acest moment, sub sechestru.
„De picat au picat fraierii”
Augustinov a fost suspendat de la locul de muncă, după ce a fost trimis în judecată, iar din luna mai e şomer. „Nu spun că am fost uşă de biserică şi nici nu vreau să dau nume, însă cel puţin 20% din vameşii corupţi au rămas pe posturi. De picat, am picat noi, fraierii”, spune bărbatul. În dosarul lotului Moraviţa II, procurorul DNA Florentina Mirică povesteşte felul în care „lucra” Augustinov. „La 27 ianuarie 2011, fiind de serviciu şi şef de tură (n.r. Petru Augustinov) a permis trecerea frontierei a unor contrabandişti (…) având cartuşe de ţigări ascunse în autoturisme, la «tariful» de 1 euro/cartuş. La finalul turei, banii primiţi, 8.400 de euro, au fost împărţiţi, inculpatului Augustinov Petru revenindu-i 4.200 de euro” a notat procurorul. În noaptea următoare, lui Augustinov i-au revenit, conform aceluiaşi procuror, încă 1.175 de euro, prin aceeaşi metodă.
„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…
Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…
Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…
În cursul nopții, pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest s-a acționat și…
Echipa de tineret a clubului bănăţean a încheiat anul 2024 cu un turneu la Făgăraș.…