Categories: Poli TimisoaraSport

Ianis Zicu si-a luat maseur personal de la Poli

De la Poli Timişoara nu pleacă doar jucătorii importanţi sau antrenorii. Ianis Zicu, transferat în această vară la bulgarii de la ŢSKA Sofia, îşi duce un maseur personal tocmai de la Poli.

Adrian Blaj a activat la Poli în calitatea de maseur mai bine de cinci ani, dar a acceptat oferta lui Ianis Zicu şi este ca şi plecat în Bulgaria. Cel mai probabil, Blaj nu va avea contract cu clubul bulgar, el urmând să devină maseurul personal al internaţionalului român care, anul trecut, a câştigat titlul de golgheter al Ligii I. Maseurul timişorean a mai activat în fotbalul din oraşul de pe Bega pentru alte două echipe, până să fie angajat de Gheorghe Hagi în staff-ul oficial al Politehnicii Timişoara, în anul 2006. Debutul în meseria de maseur şi l-a făcut la Electrica Timişoara, după care a activat pentru UMT, chiar şi la nivelul primului eşalon, în sezonul 2001-2002. (sursa foto: www.politimisoara.com)

Share
Published by
Cosmin Bradu

Recent Posts

Nou capitol la UPT: de la zborul lui Traian Vuia la dronele viitorului. Se lansează un nou program de studii în Drone și informatică aplicată în domeniul aeronauticii

O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…

5 minute ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

O oră ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

3 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

3 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

3 ore ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

4 ore ago