Categories: SocialUltima ora

Timisoara, topita sub canicula

Zi foarte fierbinte în vestul şi sudul ţării, unde indicele de confort termic a depăşit, în majoritatea localităţilor, pragul critic de 80 de unităţi. Acesta a ajuns la 83 la Banloc, 82 la Timişoara, Reşiţa, Moldova Nouă şi Chişineu-Criş sau 81 la Arad, Oradea, Moldova Nouă sau Caransebeş.

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de caniculă pentru Bucureşti şi 14 judeţe din sudul şi vestul ţării, unde, miercuri şi joi, temperaturile vor depăşi frecvent 35 de grade Celsius. La Timişoara, la orele prânzului, temperatura se situa în jurul valorii de 40 de grade. La cele trei puncte de prim ajutor deschise, miercuri, la Opera Română, Poşta Mare şi în zona Pieţei 700 trecuseră peste 60 de persoane. Cele mai multe dintre acestea sufereau de alte afecţiuni, agravate de temperatura ridicată, dar şi de faptul că oamenii nu respectă indicaţiile medicilor, neluându-şi tratamentele. Ambulanţa a fost solicitată în trei cazuri ale unor persoane care au leşinat în plină stradă. Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean nu înregistrase un aflux deosebit de pacienţi, iar medicii de aici spun că majoritatea pacienţilor aveau, de asemenea, boli cronice, care s-au agravat pe fondul întreruperii medicaţiei, combinată cu temperaturile extrem de ridicate. Punctele de prim ajutor din Timişoara vor fi deschise şi joi, între orele 11 şi 19. Bolnavii cronici, bătrânii şi copiii nu ar trebui să iasă din case între orele 11 şi 18 şi, dacă totuşi, o fac, trebuie să fie îmbrăcaţi adecvat, cu haine deschise la culoare, confecţionate din fibre naturale. Este indicat să beţi cât mai multe lichide, însă evitaţi alcoolul, care favorizează deshidratarea, şi băuturile care conţin cofeină sau zahăr. Aveţi grijă şi la aerul condiţionat şi reglaţi aparatele în aşa fel încât temperatura din interior să fie cu aproximativ cinci grade mai scăzută decât cea din exterior.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

4 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

4 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

5 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

5 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

8 ore ago