Revenirea la şefia Direcţiei Regionale Vamale Timişoara a unui timişorean nu bucură încă pe toată lumea. Se ştie, timp de peste doi ani, şef al vămilor din Vest a fost arădeanul Aurel Mătiuţ, fapt care a stârnit multe orgolii şi în sistemul vamal, dar şi în mediul politic. În urmă cu două săptămâni, a revenit pe post Gabriel Moldovan, care a mai ocupat funcţia înaintea lui Mătiuţ. Menţionăm că arădeanul s-a retras din funcţie motivând probleme medicale. În acest moment se vorbeşte însă de funcţia de adjunct, ocupată de veşnicul număr doi, Nicolae Stoican, cărăşean de felul lui. Iar unde este vorba de un post public, hop!, şi UNPR, partid care, cel puţin la nivel local, şi-a făcut o ţintă, dacă nu doctrină sau statut, din ocuparea a cât mai multor posturi în instituţiile deconcentrate, chiar a scaunului de prefect. Poate că din cauza asta nici n-au obţinut prea multe. Şi fiindcă nu au voie să numească foşti apevişti sau miliţieni din propria dotare, liderii UNPR s-au oprit la un vameş. Este vorba de Nicu Ioana, care a mai fost şef al Vămii Moraviţa, iar pentru un timp mai scurt şef al vămii din aeroport.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…