Cum rezolva Noua Dreapta problema tiganilor? Cu grija

Noua Dreaptă e din ce în ce mai activă în plan civic la Timişoara. Pentru sâmbătă au primit autorizaţie pentru un miting de protest împotriva mafiei ţigăneşti şi a apucăturilor barbare ale capilor familiilor de ţigani ce-şi fac propria lege în Timişoara. Urmărind cu interes un interviu dat în opiniatimişoarei.ro de liderul Noii Drepte, Bogdan Popa, am avut senzația că tânărul politician a îmbătrânit înainte de-a apuca să rupă gura târgului. Pentru nişte inşi care umblă cu chipul Căpitanului imprimat pe tricouri, mesajul Noii Drepte mi se pare construit de un politician care încearcă prin exces de diplomaţie să-şi îndulcească retorica pentru a nu supăra autorităţile şi pentru a nu deveni o ţintă prioritară pentru serviciile secrete din România. Numai că pentru Noua Drepată tocmai răutatea ar putea fi, în aceste zile, soluţia pentru găsirea unui culoar în zona unui electorat mai instruit şi tot mai nemulţumit de discriminarea pozitivă servită comunităţii ţigăneşti de autorităţile româneşti şi mai ales de cele europene. Pentru o formaţiune civic-politică ce solicită eliberarea din puşcăriile sârbeşti a unor hooligans care au omorât un suporter francez, timorarea cel puţin aparentă a Noii Drepte mă duce la concluzia unui dublu mesaj care nu va duce la o mobilizare pentru cauze mai bune. De departe, Noua Dreaptă din Timişoara pare o grupare cu preocupări valabile, dar care poate eşua între statutul de braţ politic al galeriei lui Poli şi cel de gardă de fier al Naţionaliştilor Autonomi, despre care Bogdan Popa spune că umblă la mitinguri cu cagule negre pe cap pentru „că se tem de anumite represalii ce pot avea loc asupra lor”. Până la urmă, de ce-ar fi Noua Dreaptă atât de nouă să se numească aşa? Raportat la ce decriptăm noutatea asta, la Legiune sau la actuala Dreaptă din România, foştii fesenişti din PDL, oteviştii din PNŢCD, liberalii din USL sau faţă de Noua Generaţie a lui Gigi Becali? Iar pentru un tânăr naţionalist care se respectă vestimentaţia este foarte importantă. Nu poţi tu, aprig legionar, să porţi tricouri Pierre Cardin câtă vreme moare industria textilă din lipsă de comenzi la intern. Ce naiba, o cămaşă verde de Brăila cu toţi avem pe-acasă.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

4 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

7 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

7 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

8 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

8 ore ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

8 ore ago