Categories: Zâmbete amare

De ce tace PD-L Timis?

Nu de o zi, două, ci de câteva luni, PD-L Timiş tace. Şi tace adânc, profund, mai să crezi că e un semn de înţelepciune. Nici conferinţe de presă, nici declaraţii ale unor lideri, nimic. Am înţeles, a fost vară, concedii, dar au trecut şi acestea. Şi tot nimic. Nu-l punem aici la socoteală pe măscăriciul de serviciu al televiziunilor „moguleşti”, Alin Popoviciu. Oricum el nu transmite mesaje ale filialei locale, ci inepţiile care-i tot trec prin cap. Astfel că nimeni din organizaţie nu spune cât de performant e Guvernul Boc, cum ne-a trecut prin criză precum Moise evreii prin deşert, cum economia a început să duduie cât pe ce să bubuie, cum ne face Elena Udrea drumuri, patinoare şi terenuri de fotbal în pantă. Şi m-am referit doar le teme centrale. Teme pe care Emil Boc a cerut organizaţiilor judeţene şi prefecturilor să fie cât mai des comunicate în media. Nici măcar prefectul Mircea Băcală nu ne mai spune cum se luptă de dimineaţa până seara cu etnobotanicele, că de primărie se pare că nu mai are voie să se lege.

Nici măcar şefii de deconcentrate nu vin să explice lumii cum mai stă treaba în instituţiile pe care le conduc. Nici Cornelia Corescu de la ITM (pardon, ea e puţin ocupată acum, n-are timp pentru aşa ceva), nici Dorin Cutu de la ARR sau Dorin Cândea de la RAR. Şi m-am oprit la întâmplare doar la trei personalităţi marcante ale partidului, fără să fac o sugestie că i-ar putea lega şi altceva decât carnetul portocaliu. Nu în ultimul rând, tace şi boss-ul organizaţiei şi al partidului, Constantin Ostaficiuc. Tace şi pe partea politică, şi pe cea administrativă, chiar şi pe cea economică. Nu se ştie nici la această oră cine va fi candidatul la Primăria Timişoara în 2012, deşi acelaşi Ostaficiuc anunţa încă de anul trecut că va organiza o competiţie internă pe sistem american. N-a mai avut loc acea competiţie nici măcar pe sistem portocaliu, cu plase, găleţi, mici, bere şi manele. Cu toate astea, PD-L susţine în gura mare că ar fi cel mai tare partid din Timiş. Pardon, susţinea, că acum tace. Cine ştie, poate în viitor o să vorbească DNA-ul în locul liderilor PD-L. Normal, pe lângă neobositul Alin Popoviciu.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

La Poli treburile stau bine, dar ar fi sănătoasă puțină îngrijorare

Poli termină în acest weekend sezonul regular al ligii 3 seria VII de pe poziția…

O oră ago

Semifinala barajului România – Turcia se difuzeză joi la Cinema City

Ce spui de o experiență care aduce emoția de pe stadion direct în sala de…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 26 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 26.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

SCM Politehnica a rezistat doar prima repriză în fața liderului sezonului regular, CSM Oradea

A fost oarecum un meci cu final așteptat, CSM Oradea fiind favorită pe terenului Timișoarei…

12 ore ago

Începând de astăzi se instituie restricții de circulație pe trei străzi ale oraşului

La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

15 ore ago

Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…

15 ore ago