Categories: Economic

Salarii mai mari in firmele private

Salariile din mediul privat au crescut în medie cu 5,1% în 2011, potrivit ediției de anul acesta a studiului salarial și de beneficii PayWell România. Aproape jumătate din companii au majorat deja salariile angajaților.

Efectuat de departamentul de consultanţă în resurse umane al PwC România, studiul arată că deși creșterea salarială înregistrată este peste cea realizată în 2010 (4,3%), nivelul real al majorării s-a situat sub estimările de la începutul anului, când companiile planificau o creștere salarială medie de 6,8%.
Potrivit rezultatelor studiului, aproape jumătate din companii au efectuat deja creșteri salariale, în vreme ce o treime intenţionează să facă același lucru efectueze în perioada de timp rămasă până la finele anului. În schimb, 23% din companiile participante fie nu intenționează să majoreze salariile, fie nu au luat încă nicio decizie în acest sens. „Datele studiului PayWell indică faptul că firmele din România au depăşit mentalitatea de supraviețuire și de conservare a resurselor din perioadă recesiunii și au revenit la un optimism moderat. Creșterea salarială medie efectuată anul acesta se va situa cel mai probabil la același nivel cu rata inflației”, a precizat Peter de Ruiter, liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală și Juridică, PwC România.
Pentru 2012, aproape 60% din companiile participante la studiul PayWell România 2011 au bugetat creșteri salariale, procentul mediu fiind de 6,8%. „Sectoarele care au traversat cel mai bine criză economică, în general cele care aveau legătură cu exporturile, au înregistrat și o dinamică salarială peste medie, în vreme ce domeniile aflate în strânsă legătură cu evoluțiile pieței interne au raportat creșteri salariale modeste, sub nivelul prognozat al inflației ”, a adăugat de Ruiter. Potrivit datelor PayWell România 2011, creșterea medie a salariilor în sectorul auto în 2011 a fost de 8,9%, în producția industrială de 7,2%, în vreme ce în retail creșterea medie a salariilor a fost de doar 2,4%, iar în sectorul bancar de 2,9%.

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

2 minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

36 de minute ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

12 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

15 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

16 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

16 ore ago