Categories: Invatamant

3000 de elevi timisoreni au dansat impotriva drogurilor

Un număr de 3000 de elevi de liceu au spus „nu” drogurilor în piaţa publică. Ei au participat la cea mai amplă acţiune antidrog din România, miercuri la prânz, umplând până la refuz Piaţa Victoriei din Timişoara.

Toţi au fost îmbrăcaţi în alb şi negru, cu măşti veneţiene de aceleaşi culori pe feţe. “Drogurile nu sunt periculoase pentru că sunt ilegale, drogurile sunt periculoase pentru că sunt periculoase“ – a fost mesajul lansat de tineri. Copiii s-au antrenat câteva săptămâni înainte ca să poată dansa sincronizat, iar la final au lansat spre cer 1.000 de baloane cu heliu. Evenimentul a fost organizat de CIADO România împreună cu Agenţia Naţională Antidrog. Acţiunea este urmată, tot miercuri, de o alta, identică, la Arad, începând cu ora 16,00.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

3 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

8 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

11 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

11 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

12 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

12 ore ago