Timișenii vor putea să facă și în ultimele două luni ale anului analize, RMN-uri, radiografii sau CT-uri în regim compensat. Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a anunțat o suplimentare a fondurilor necesare pentru investigaţii paraclinice în valoare de peste un milion de lei.
„Pentru a sprijini buna desfăşurare a actului medical, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş a solicitat CNAS deblocarea fondului de rezervă din bugetul pe 2011 alocat furnizorilor de servicii medicale paraclinice. În cadrul Consiliului de Administraţie a fost aprobată suplimentarea valorilor de contract aferente trimestrului IV pentru laboratoarele de analize medicale şi furnizorii de servicii de imagistică (RMN, CT şi radiologie) cu care se află în relaţie contractuală”, a declarat Oana Răchitan, purtătorul de cuvânt al CJAS Timiş. Odată cu deblocarea celor zece procente din bugetul total alocat serviciilor mai sus menţionate, suma destinată investigațiilor paraclinice a crescut cu 1,06 milioane de lei.
O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…
Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…
Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…
Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…
Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…