Un concurs organizat la Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea de Vest a stârnit un nou scandal în instituție. Într-o facultate codașă, candidații împărțeau granturi cu examinatorii. Senatul UVT a invalidat concursul, dar, până acum, nimeni nu a fost sancționat.
Pe 19 septembrie 2011, la Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării a avut loc un concurs pentru trei posturi de lectori, din care două la catedra de filosofie și știinţe ale comunicării. Ambele concursuri de la catedră au mers după reguli inventate, rezultatele au fost ținute în mare secret, iar cei care au pierdut au depus contestații. Ei au invocat inclusiv nerespectarea metodologiei de concurs. Comisia de contestații nu s-a întrunit. Prof. univ. Marcel Tolcea şi conf. Lucian Ionică au preferat să se recuze, iar contestațiile au fost judecate tot de… comisia de concurs! „Conform regulamentului, comisia de contestaţii nu-şi avea rostul. Nu aveam obiect de activitate. În metodologie se specifica clar că de rezolvarea contestaţiilor se ocupă comisia de concurs. Nu vreau să comentez acest lucru. Dacă nu ne recuzam, indiferent ce decizie am fi luat, am fi încălcat regulamentul”, spune Lucian Ionică.
A urmat o nouă contestaţie, de această dată în Senatul UVT. Senatorii au decis invalidarea concursului pentru cele două posturi. Ei au reținut Senatul două ilegalităţi: faptul că preşedintele comisiei de concurs, lectorul Ioan Buş, nu a dat note, cum se specifica în metodologie, şi că, în loc de două note, pe prelegerile susţinute a fost pusă una singură. În plus, mai mulţi membri ai comisiei erau incompatibili, deoarece erau beneficiarii unui grant comun chiar cu cei pe care trebuiau să-i examineze. Un singur dascăl care făcea parte din comisia de concurs s-a recuzat. Alţi doi au mers mai departe, fără jenă.
Varianta oficială a anulării concursului este “viciu de procedură”. Neoficial, se pare că învingătorii erau stabiliţi dinainte. Pe posturi ar fi trebuit să ajungă doi oameni apropiaţi de decanul Gheorghe Clitan: Florin Lobonţ şi Oana Barbu. „Am invalidat concursul din cauza unui viciu de procedură. Poate că vinovaţii ar fi trebuit sancţionaţi, dar nu s-a întâmplat acest lucru”, spune Ioan Talpoş, rectorul UVT.
„Ar trebui să se discute şi această problemă în Senatul UVT, oamenii au avut dreptul la contestaţii şi nu s-a luat încă o decizie. Nu s-au luat în discuţii rapoartele comisiilor de concurs. Senatul a invalidat concursul, dar exista dreptul la contestaţii. Comisiile s-au pronunţat, dar senatul nu a mai luat în discuţie acest lucru. Dacă se respectau legalitatea şi procedurile, ar trebui să se revină asupra deciziei de anulare”, spune decanul Gheorghe Clitan. Acesta conduce o facultate aflată pe ultimele locuri în materie de performanță. Catedra de Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării a primit, recent, calificativul E, ultimul, în domeniul cercetării. La Filosfie sunt două masterate, dar niciun cursant pentru primul an. Un alt masterat a fost deja desființat, la fel ca și școala doctorală.
La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…
La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…
13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această…
Campioana națională de rugby, SCM USV Timișoara, și-a asigurat serviciile a doi jucători de la…
Una dintre cele mai solicitate destinații aeriene din ultima perioadă din România, va avea o…