Bătuți fără milă de tatăl vitreg, au ajuns într-un centru de plasament, unde mama îi vizitează când poate. E povestea tristă a băiatului de 10 de ani care a căzut de pe acoperiș și a fratelui lui. Copiii voiau să se întoarcă acasă, la Ianova, deși acolo nu-i aștepta o viață prea bună.
Cei doi frați, de 10 și 11 ani, au fost dați dispăruți din centrul de plasament sâmbătă seara. Ei au stat toată noaptea pe acoperiș, iar duminică dimineață, cel mai mic dintre ei a căzut de la circa opt metri și se află acum în spital. Sâmbătă după-amiază, copiii fuseseră vizitați de mama lor. Ce s-a întâmplat ulterior e încă destul de neclar. Singurul care a venit, duminică, la Timişoara, să vadă ce s-a întâmplat cu băieții a fost unchiul lor, Florin Cuciurean. “Copilul spune că, sâmbătă, din cămin s-a furat un telefon celular al unei îngrijitoare. Cei de acolo îl bănuiau pe fratele lui mai mare. Au spus că dacă nu apare telefonul cheamă poliţia. Nepoţilor mei li s-a făcut frică. Ei au mai avut de-a face cu poliţia. Când erau mai mici, au fugit de acasă şi au fost găsiţi de poliţişti. De atunci, le e frică de poliție. Aşa că s-au ascuns pe acoperiş, plănuiau să fugă la o mătuşă, care să-i ajute să ajungă acasă”, a povestit Florin Cuciurean. Ionuț i-a mai spus că a alunecat pe acoperiş şi a căzut. Copilul și-a spart capul și acuză dureri de șold. El se află acum în grija medicilor. Ionuţ Cuciurean și fratele său au ajuns în centrul de plasament de pe strada Căpitan Damşescu în luna iunie. I-au luat de acasă cei de la serviciul social al Primăriei Ianova, chemați de vecinii cărora li se făcuse milă de tratamentul inuman la care erau supuși de tatăl lor vitreg. Sorin Vereş are trei copii cu mama celor doi băieți. Bărbatul nu-i suporta însă pe primii născuți ai femeii, astfel că îi bătea crunt.
Începând de marţi, 24 februarie, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara Ovidiu Cuc este noul…
Mijlocașul Damian Daniel Isac (25 ani) s-a alăturat Politehnicii, chiar în săptămâna în care se…
Pe terenul actualei parcări a Consiliului Județean Timiș, din centrul Timișoarei, se va ridica o…
Consiliul Județean Timiș a aprobat ”rotirea” unor importante fonduri aflate la dispoziția instituției prin intermediul…
Propunerea lansată de Alfred Simonis, de a prelua de la Primăria Timișoara patru obiective din…
Asociația Poli, împreună cu mai multe organizații de protecție a animalelor, organizează un Super-Târg de…