Categories: Administratie

Demea: „Am fost executat ca pe vremea lui Stalin”

Primarul PD-L de Sînandrei, Dorel Demea, susține că, din cauza organizației timișene a partidului, a justiției și a companiei Aton Transilvania, va fi exclus din viața publică pentru următorii trei. Curtea de Apel Timişoara a respins recursul primarului împotriva unei sentinţe a Tribunalului Timiş, prin care acesta fusese condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu contra intereselor personale.

Problemele pentru Dorel Demea și Nicoleta Achim, secretarul primăriei din Sînandrei, au început acum trei ani. Două familii au reclamat atunci o împroprietărire ilegală, dată printr-o dispoziţie a primarului, pe o suprafaţă de peste 4.000 de metri pătraţi. Pentru că a vrut să fie sigură că nu greșește, înainte de a face restituirile, Primăria Sînandrei a cerut un punct de vedere de la Prefectura Timiş. Ovidiu Sman, responsabilul pe Legea 10, a transmis indicaţii care au fost respectate întocmai. Deşi niciuna dintre cele două familii nu a fost scoasă de pe teren şi nu a suferit vreun alt prejudiciu, justiţia română a decis altceva. Paradoxal este că Demea și Achim au câștigat procesul civil la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi tot pe aceeaşi speţă au fost condamnaţi penal. Culmea, în decizia ÎCCJ se specifică expres că reclamanţii nu au suferit niciun prejudiciu! Terenul va reveni în proprietatea statului, urmând ca primarul în exerciţiu să fie obligat să soluționeze, din nou, cererea persoanei îndreptățite să solicite terenul. Absurdul situaţiei rezultă din faptul că, în cazul nerestituirii terenului către persoana îndreptăţită, se va încălca Legea 10/2001, tocmai cea pe care “vinovaţii” de la Sînandrei au aplicat-o.
Unul dintre principalii adversari ai lui Demea, pe care acesta îi acuză de execuţia politică, este grupul de firme Aton Transilvaia. Pe holurile primăriei din Sînandrei au apărut acum anunţuri de vânzare a terenurilor din zonă. Firmele ce ţin de Aton Transilvania au adunat datorii de 12 milioane de lei la bugetul local din Sînandrei. Suma reprezintă peste 60% din bugetul anual al comunei. Practic, prin decizia Curții de Apel, Dorel Demea are mâinile legate. Lui i se interzice să candideze în următorii trei ani pentru orice funcţie publică. În acelaşi dosar, Nicoleta Achim a fost condamnată la jumătate de an cu suspendare.
Demea este încă primar în comuna timişeană Sînandrei până când îi va veni decizia de suspendare. În aceeaşi zi, el a promis că va demisiona din PD-L. „Am fost executat ca pe vremea lui Stalin. Este un caz fără precedent, în care am pierdut procesul pentru că am aplicat Legea 10. Ştiam dinainte de sentinţă că vom pierde, pentru că jocurile erau făcute. PD-L Timiş, Ostaficiuc şi grupul de firme Aton Transilvania au fost cei care au avut ceva cu Demea. Consider că am toate elementele necesare pentru a afirma că, de fapt, a fost vorba de o execuţie politică. Ca urmare, vom face plângeri penale, vom sesiza CSM și ne vom adresa CEDO”, spune Dorel Demea. Acesta a transmis și un mesaj partidului pe care este foarte aproape să-l părăsească: „Dacă PD-L îşi nominalizează un om la Primăria Sînandrei, din zece candidaţi sigur va ieşi pe locul 11”.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Au fost depuse și cererile de finanțare. Primăria îndeplinește ultimul act birocratic pentru finanțarea europeană a inelului 2 și a Magistralei Verzi

Municipalitatea timișoreană cere 180 de milioane de lei fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului Regional…

5 ore ago

Garda de Mediu Timiș a adunat amenzi de peste patru milioane de lei anul trecut

Bilanțul realizat de Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Timiș arată că anul trecut au…

7 ore ago

Încă un jucător din Africa de Sud vine în Banat! Recomandarea este făcută de un fost antrenor al Timișoarei

Întărire și pe pachetul de înaintare, unde era nevoie de „dublură”. Quinhain Sunayde Claasen este…

8 ore ago

Marilen Pirtea, despre AI: „România nu are nevoie doar de implementarea AI în școli, ci de un sistem de educație pregătit pentru era AI”

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, discută din nou pe tema inteligenței artificiale. De…

8 ore ago

Proiectul ECOTECH – evoluție, rezultate și perspective după 14 luni de implementare

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ECOTECH –…

8 ore ago

Directorul DJC Timiș răspunde acuzațiilor Primăriei pe tema parcării supraetajate: ”Nu este un aviz negativ ci o comunicare, o solicitare de completare a documentației”

Directorul Direcției Județene de Cultură Timiș, Sorin Predescu, răspunde acuzațiilor lansate de Primăria Timișoara, prin…

8 ore ago