Categories: Social

Exercitiu de actiune in caz de catastrofa feroviara, la Gara de Est

Joi dimineață, în zona Gării de Est, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” desfăşoară un exerciţiu pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor unei catastrofe feroviare, cu activarea Planului Roşu. Este pentru prima dată când este organizat un exercițiu de o asemenea în Timișoara.

Scenariul este următorul: la ora 10,58, un tren de marfă ce transportă produse petroliere se ciocnește de un tren de călători, în zona Gării de Est. În urma coliziunii deraiază trei vagoane ale trenului de călători, iar unul se răstoarnă. Din garnitura ce transportă produse petroliere, primul vagon cisternă după locomotivă se răstoarnă, iar combustibilul scurs pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp ia foc, existând risc major de explozie. Accidentul este deosebit de grav, având victime multiple, unele surprinse sub fiarele contorsionate ale vagoanelor. Se impune urgent activarea Planului roşu de intervenţie.
Obiectivele unui astfel de exercițiu sunt verificarea concepţiei de acţiune în cazul producerii unei catastrofe feroviare şi a modului de aplicare a procedurii în astfel de situaţii, verificarea şi actualizarea planului roşu de intervenţie, verificarea capacităţii operaţionale a unităţii şi a funcţionării tehnicii şi materialelor.
La exercițiu participă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Banat”, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul de Jandarmi, Direcţia de Sănătate Publică, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Timişoara, Unităţile de Primire Urgenţe din Spitalul Judeţean şi Spitalul Clinic Municipal, Sucursala regională CFR, Regia Autonomă de Transport Timișoara, Hotel Pacific (cazarea familiilor victimelor şi a pasagerilor care nu necesită îngrijiri medicale).
Planul roşu de intervenţie prevede organizarea şi realizarea răspunsului instituţiilor abilitate în cazul producerii unor accidente colective şi/sau dezastre cu manifestări deosebit de rapide şi efecte limitate în timp, în funcţie de numărul de victime, gravitatea stării acestora şi capacitatea de intervenție aflată la dispoziţie. Planul Roşu este declanșat de prefectul de Timiș, imediat după producerea accidentului/dezastrului, sau de inspectorul şef al ISU, în maximum cinci minute de la producerea situaţiei de urgenţă.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

La terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se amenajează vestiare, o sală de forță și un cabinet medical/VIDEO

Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…

5 ore ago

Administrația timișoreană vrea să înceapă căutarea partenerului privat pentru ridicarea unui nou spital municipal

Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…

5 ore ago

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

10 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

11 ore ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

12 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

12 ore ago