Categories: Cultura

Spectacol-eveniment, Live in HD / FOTO

Timișorenii sunt invitați, vineri, la un eveniment special, cu însemnătate istorică. Este vorba despre spectacolul care va avea loc cu ocazia redeschiderii Sălii Mari a Teatrului Bolșoi din Moscova, care a fost închisă în ultimii șase ani.

Gala Bolșoi este adusă la Timișoara de D’Stars, care și-a obișnuit spectatorii fideli cu transmisii prin satelit, în High Definition. Gala de vineri va fi, de fapt, un periplu prin îndelungata istorie a clădirii în care funcționează Bolșoi Teatr. Sala Mare a intrat în renovare în 2005, iar redeschiderea ei este un moment foarte așteptat de întreaga lume artistică. În urma lucrărilor, sala și-a recăpătat aspectul original din 1825, cu însemnele țariste. Renovarea a costat câteva sute de milioane de euro. Programul cuprinde arii din opere celebre, dar și numere de balet extrase din repertoriul faimoasei instituții moscovite. Gala este organizată de Dmitri Cherniakov. Pe scenă vor urca artiști precum Angela Gheorghiu, Natalie Dessay, Violeta Urmana, Placido Domingo sau Dmitri Hvorostovsky. Nu vor lipsi dansatorii și soliștii principali ai corpului de balet de la Bolșoi Teatr. Dirijorul este Vassily Sinaisky, iar regizorul, Andrei Boltenko, cu o contribuție a lui Andy Sommer. În lojele spectaculoasei săli este posibil să ia loc cancelarul german Angela Merkel și primul ministru italian Silvio Berlusconi, invitați oficial de conducerea Federației Ruse. Transmisia în HD va putea fi văzută la Timișoara în aula Bibliotecii Centrale Universitare “Eugen Todoran”, de la ora 17,45. Un bilet costă 42 de lei și poate fi cumpărat de la casieria cinematografului Timiș, între orele 16 și 20, zilnic, mai puțin joia. Spectacolul transmis prin satelit de la Moscova poate fi vizionat și în București, în Sala Mare a Operei Naționale, dar și la Sibiu, la Centrul Cultural Habitus, din Piața Mică.

[nggallery id=783]

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

4 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

7 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

10 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

11 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

11 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

11 ore ago