Dupa Ciuhandu, potopul – faza pe sanatatea timisorenilor

Timişoara, pe vremuri „oraş al florilor” sau „al parcurilor”, a ajuns una dintre cele mai poluate localităţi din România. Şi asta, în pofida şmecheriilor de neam prost ale celor din primărie care înconjurau aparatele de măsurat poluarea cu perdele de arbuşti. An de an, zonele verzi şi parcurile au făcut loc betoanelor. S-au construit haotic, în parcuri, biserici, hoteluri, blocuri şi te mai miri ce. E inutil de spus că această poluare va avea consecinţe grave asupra sănătăţii timişorenilor. Locurile de joacă pentru copii au dispărut. Ce-i drept, în ultimii ani, primăria a investit în mai multe terenuri de sport de pe lângă şcoli, însă acestea stau încuiate şi păzite de poliţişti locali pentru ca nu cumva copiii să intre şi să joace pe ele. Despre Parcul Copiilor ce mai este de spus? Stă închis de opt ani. Culmea, în proiectul iniţial făcut de primărie, şi aici urma să apară multe betoane cu destinaţia de discoteci, baruri şi alte chestii „utile” copiilor. Poate că un colţ se mai şi ceda pentru ridicarea unui palat cu turnuleţe. Noroc cu fostul prefect Ovidiu Drăgănescu, care a oprit monstruosul plan. Dar asta ţine de viitorul, şi acela destul de sumbru în ceea ce priveşte sănătatea timişorenilor. Cât despre prezent…
De-a dreptul revoltător este ceea ce se întâmplă cu Institutul Oncologic. De 15 ani, primăria cică vrea să ridice un spital pe Calea Torontalului. Fără succes. Acum au venit bani de la ministerul de resort, dar municipalitatea nu poate preda construcţia, pe motiv că lipsesc materiale în valoare de 300.000 de euro. Şi poate că pe cei din primărie nici nu-i interesează acest obiectiv, fiindcă nu vin comisioane de la constructori, proiectanţi etc., odată ce lucrarea e făcută de la bugetul de stat. Tot primăria gestionează acum mai multe spitale din Timişoara. Singurul lucru pe care l-a făcut până acum în această privinţă a fost să pună manageri cu carnete de partid. Asta după ce în trecut şi-a pus oameni în CA-uri după acelaşi criteriu al relaţiilor, culorii politice şi obedienţei. Că oricum ei n-au nevoie de aceste spitale, atâta timp cât până la Szeged ajungi într-o oră şi jumătate, iar la Viena, în maximum cinci. Iar „bizonii” pot sta claie peste grămadă în saloane precum în spitalele de front. Nu poţi să nu aminteşti aici şi ceea ce s-a întâmplat în urmă cu cinci-şase ani cu unele unităţi spitaliceşti din Timişoara. Caz unic în România! Mai multe dintre ele au ajuns pe mâinile mafiei ţigăneşti, poate singurul lucru care s-a dezvoltat temeinic în Timişoara în timpul „epocii Gheorghe Ciuhandu”. Şi nu de puţine ori, primăria a girat acest „transfer”. Cel puţin în cazul clădirii care găzduia Sanepidul, instituţie vitală pentru sănătatea timişorenilor, primăria are o mare parte de vină. Adică a ascuns la proces faptul că imobilul găzduia o instituţie spitalicească. Ulterior, mai mulţi martori au văzut cum doi inspectori din primărie îi ajutau pe ţigani să se acomodeze cu noua lor proprietate. Dar, repet, drumul până la Szeged şi Viena nu durează prea mult… Iar la 15 ani de mandate Ciuhandu, dă-o în mă-sa de sănătate!