Poli nu duce lipsă de datorii. Cele mai importante sunt faţă de cluburile Benfica Lisabona şi Liberec, în contul jucătorilor Laszlo Sepsi şi Milos Brezinsky. Dacă nu vor fi achitate la termen, Poli riscă depunctarea, conform declaraţiei lui Marian Iancu, oferite, luni, postului local de televiziune Analog.
Pe site-ul oficial al Politehnicii Timişoara (www.politimisoara.com) este prezentată situaţia financiară a clubului, actualizată la data de 21 noiembrie. La capitolul „Datorii faţă de furnizori pentru activităţi curente”, clubul timişorean figurează cu o datorie curentă în valoare de 300.000 de euro. Faptul că sunt datorii mari faţă de angajaţii clubului şi jucători este subliniat extrem de clar la capitolul „Datorii faţă de angajaţii clubului plus jucători”. În total, jucătorii şi angajaţii de la Poli au de încasat 700.000 de de euro! Datoriile faţă de bugetele de stat şi bugetele locale se ridică la 480.000 de euro. Datoria care le dă însă frisoane poliştilor este cea faţă de Benfica şi Liberec, care ajunge la 1,5 milioane de euro. Cea mai mare datorie este faţă de societăţile din grupul BkP, care au de încasat două milioane de euro. Oficialii clubului subliniază însă că acestea sunt pasive, ceea ce înseamnă că pot fi capitalizate la iniţiativa acţionară.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…