Curtea de Apel Timişoara a dat dreptate, miercuri, Prefecturii Timiş. Ea a dispus anularea hotărârii Consiliului Local Timişoara prin care era instituită o taxă de tranzit de 200 de lei pentru maşinile mai grele de 7,5 tone care tranzitează oraşul de pe Bega.
Taxa a fost instituită la 1 ianuarie 2010 și se aplica maşinilor de mare tonaj înmatriculate în alte judeţe decât Timişul şi care intrau în oraş. Proprietarii vehiculelor erau nevoiți să plătească 200 de lei. Municipalitatea a motivat taxa spunând că TIR-urile fac praf drumurile Timişoarei, iar banii strânşi din această taxă vor fi folosiți pentru reparaţii stradale. Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) a blocat, la vremea respectivă, intrarea în Timişoara, organizând mai multe proteste. Decizia a fost criticată, de altfel, de mai multe organizaţii ale transportatorilor, iar Prefectura Timiş a atacat-o în instanţă. Miercuri, Curtea de Apel Timişoara a dispus anularea acestei taxe. CAT a respins recursul înaintat de primărie şi consiliul local la hotărârea Tribunalului Timiş, care stabilise, în primă instanţă, anularea acestei hotărâri. Decizia Curţii de Apel este definitivă şi irevocabilă. “Având în vedere că există o directivă europeană, mă aşteptam la acest rezultat”, a declarat prefectul Mircea Băcală.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…