Peste 100 de angajaţi vor pleca de la la Colterm anul viitor. Directorul interimar al regiei, Petrică Pampu, a anunţat că primele disponibilizări vor fi făcute în martie 2012.
Colterm trebuie să pună pe liber anul viitor 10% din totalul de 1.075 de angajaţi. Acest lucru se întâmplă şi din cauza numărului mare de debranşări venite în acest an – aproximativ 7.000 de timişoreni renunţând în 2011 la sistemul centralizat de căldură. „Nu avem ce face. Dacă scade consumul, trebuie să reducem numărul de angajaţi. Fiecare departament îşi va face propria analiză şi va hotărî cine trebuie să plece. Din păcate, trebuie să ţinem pasul şi cu scăderea consumului de energie termică. Automatizarea instalaţiilor va face munca mai uşoară şi nu mai este nevie de atâţia oameni”, a spus Petrică Pompu, directorul interimar al Colterm până Primăria Timişoara va decide organizarea unui concurs.
Cei peste 1.000 de angajaţi ai Colterm nu vor primi prime de sărbători, chiar dacă Pampu sune că regia termină anul fără datorii. „Avem probleme cu gazul şi cu cărbunele pe care trebuie să le plătim la 30 de zile. Nu putem să dăm prime de sfârşit de an, ne bucurăm că putem să plătim salariile. Nu terminăm anul pe minus, dar nici pe plus, suntem la limita de a nu avea probleme cu băncile”, mai spune Pompu. Interimatul noului director s-ar putea termina în două-trei luni, termen după care, teoretic, Primăria Timişoara va organiza concursul. Fostul director al Colterm, Aurel Matei, şi-a dat demisia la începutul lui noiembrie, din motive personale.
Începând de mâine, 19 martie, Bookfest revine la Timișoara și, pentru patru zile, orașul se…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 18.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…