Categories: SocialUltima ora

Avertizare de ceata in vest

Meteorologii au emis, pentru luni dimineață, o avertizare de ceață. Aceasta este valabilă pentru zonele de câmpie din județele Arad, Bihor, Timiș și sudul județului Caraș-Severin. În această parte de țară, ceața va determina reducerea vizibilității sub 200 de metri, iar în unele cazuri, chiar sub 50 metri.
Opt curse aeriene care ar fi trebuit să aterizeze sau să decoleze, luni dimineaţă, de pe Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara înregistrează întârzieri de până la o oră din cauza ceţii, vizibilitatea în zona pistei fiind de sub 200 de metri. Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional Timişoara, Nicoleta Trifan, a declarat că este vorba despre avioanele care trebuiau să sosească de la Cernăuţi, Lvov, Chişinău şi Iaşi, respectiv care ar fi trebuit să plece către Roma, Verona, Bergamo şi Veneţia.
Update:
Ceaţa persistentă a făcut ca un număr de cinci curse care ar fi trebuit să aterizeze de la Iaşi, Cernăuţi, Chişinău, Lvov şi Bergamo să înregistreze întârzieri de până la trei ore. Unele dintre ele au fost redirecţionate în ţară, iar pasagerii care urmau să zboare spre alte destinaţii au fost preluaţi de acolo. „Două curse, cele de Lvov şi Cernăuţi, au aterizat la Sibiu. Deoarece toţi pasagerii se îndreptau spre destinaţii din Italia, compania aeriană a decis să faca zborurile direct de pe Sibiu, fără escală la Timişoara. O altă cursă, cea de Bergamo, a fost redirecţionată caătre aeroportul din Cluj şi a aterizat apoi la Timişoara cu întârziere”, a spus Nicoleta Trifan, purtătorul de cuvânt al aeroportului. Aceleaşi avioane urmau să preia pasagerii şi să îi ducă spre alte destinaţii din Italia şi Spania, astfel că au mai fost înregistrate întârzieri şi către Roma, Bergamo, Verona, Veneţia şi Valencia.
Traficul aerian la Timişoara a fost totuşi reluat începând cu ora 14, şi revine, încet, la normal. „Aterizarea şi decolarea aeronavelor în condiţii de vizibilitate redusă se fac doar dacă se îndeplinesc trei condiţii: existenţa unor aparaturi specifice pe aeroport – acestea există la Timişoara, dacă aeronava este dotată corespunzător şi dacă echipajul acesteia este calificat pentru a putea decola şi ateriza în condiţii de ceaţă”, a mai punctat Trifan .

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

10 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

12 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

13 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

14 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

16 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

17 ore ago