Cererea de interventie

Interesul față de soarta unui proces ce se poartă între alte două părți se poate manifesta printr-o cerere de intervenție în respectiva cauză. Este de la sine înțeles faptul că o asemenea cerere este reglementată doar în cauzele guvernate de legea procedurală civilă și este condiționată de existența motivată a unui interes în sensul juridic al cuvântului.

Interesul față de o anumită pricină trebuie dovedit pentru ca cererea de intervenție să fie considerată admisibila într-o primă fază preliminară a discutării acesteia. Cererea de intervenție poate fi făcută de intervenient atât în numele său propriu, când prin intermediul acesteia revendică drepturi proprii în cauza deja deschisă între alte părți sau în interesul uneia dintre părțile litigante atunci când prin intermediul acesteia intervenientul tinde doar în a sprijini poziția procesuală a părții în interesul căreia urmează să promoveze cererea. Dacă în ce privește promovarea unei cereri de intervenție în interes propriu motivația unui astfel de act procedural pare de la sine înțeleasă întrucât intervenientul încearcă să fructifice un drept al său, cererea de intervenție în interesul uneia dintre părți, deși pare o instituție lipsită de vigoarea necesară utilizării ei pe scară largă, în practică, este la fel de uzitată. În fapt, deși nu atât de vizibil în mod direct, apărarea interesului uneia dintre părțile litigante poate conduce ulterior la conservarea unor drepturi personale ale intervenientului, sens în care se explică utilitatea instituțională a acestui fel de intervenție. Cel care promovează o cerere de intervenție în interesul uneia din părți dorește să se asigure că acela pe care îl sprijină își va gestiona cauza corect și implicit drepturile sale se vor conserva.
Odată lămurite aceste aspecte este bine de știut că cererea de intervenție în interes propriu poate fi formulată oricând în fata instanței de fond și chiar și în apel cu acceptul părților din proces. Cererea de intervenție în interesul uneia din părți poate fi formulată în orice fază procesuală, chiar și în recurs, fără a fi necesar acceptul părților participante la proces. Așa cum arătasem deja, discutarea cererii de intervenție cuprinde două etape, după cum urmează: examinarea admisibilității în principiu a cererii de intervenție asupra căreia instanța se pronunță prin încheiere și doar în cazul admiterii acesteia urmând a se trece la etapa a doua ce privește dezbaterea cererii în sine, care are loc o dată cu discutarea cauzei în fond. Intervenientul urmează să ia cauza din faza în care aceasta se afla la momentul admiterii în principiu a cererii sale, toate actele efectuate până în acel moment în dosar fiindu-i opozabile. Cererea de intervenție este supusă legii taxelor de timbru, urmând a se taxa în raport cu obiectul acesteia.