Jandarmeria, intre “misiunea Iahnia” si “operatiunea Moastele”

Prezent în calitate de patriot la defilarea organizată în Timișoara cu ocazia zilei naționale, m-au trecut toți fiorii nu atât de frig, deși crăpau pietrele în acea dimineață, cât la vederea plutoanelor de mascați ai brigăzii mobile de jandarmi. Și-mi ziceam, ca tot ipoteticul infractor, că ideal ar fi ca în viață să nu dai de omul negru în timp ce-și exercită meseria cu bastonul și scutul în mână. Senzația asta mi-a venit așa, din instinct primar de autoapărare, însă revenind acasă în fața televizorului am constatat că nu mai e nici jandarmul ce era odată, că specificul muncii sale s-a lăbărțat odată cu societatea și că ministrul Traian Igaș n-ar trebui să reducă pesonalul din MAI, cât mai degrabă să-l reprofesionalizeze. Adevărul e că bugetarul și pensionarul s-au blazat, astfel că nu prea mai auzi de vreun miting serios de protest, să ai ce guverne Boc să aperi cu scutul în mână. Pe revoluționari îi ridici cu tot cu fulgi cu BGS-ul, în vămi nu se mai fac arestari, pogromurile ca-n Bulgaria nu prea au succes pe la noi, meciurile de fotbal se joacă cu tribunele goale, iar de calamități să ne ferească Dumnezeu, nu brigada mobilă. În consecință, pe jandarmi i-am întâlnit în tot mai multe, mai “periculoase” și mai variate scene de luptă. După cum urmează:

Cea mai populară ar fi asigurarea ordinei și liniștii publice la împărțitul fasolei de către primarii dornici de încă un mandat. Chiar mă întreb dacă tacticienii militari au cuprins în manuale și această speță de acțiune: menținerea păcii la cozile cu fasole și cârnăciori. Operațiunea nu este lipsită de pericole, căci se știe de ce e în stare românul când îi vânturi pe sub nas un blid de mâncare, dar mai ales un pahar de țuică sau vin fiert. Și nu e ca pe front, să-ți identifici adversarul și să-l privești ochi în ochi înainte de asaltul final. Nu, la chermezele urbane cel ce tulbură ordinea publică poate apărea de unde nu te aștepți sub chip de bătrânică filmată de echipele de știriști TV cum se înghesuie pentru a doua porție, cu veșnicul argument imbatabil de tehnică culinară: “Fac și eu acasă, dar parcă la cazan e mai bună!”.

O altă acțiune de luptă a brigăzilor mobile de jandarmi ar fi “Operațiunea moaștele”. Când tot moldoveanul se calcă în picioare la racla Sfintei Parascheva cine credeți că-și ia la afurisenii și poșete după cap din partea babelor bune creștine? Normal că jandarmul, om al legii care nici nu poate riposta conform normelor în astfel de cazuri de ultraj. Ați auzit vreodată ca vreo femeie bătrână cu brâul de lână să fie dusă cu duba la secția de poliție pentru ultraj? Nici n-o să auziți. Pentru că și jandarmul e din popor și are și dânsul o mamă, n-o să se pună acum s-o aresteze “sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare a liniștii publice”. Că dacă nu era un om așa de simplu nu se făcea bătăuș la stat, ci aplica și el pentru un doctorat, ca mai toți liderii politici locali.

Plictiseală mare e la înmormântările țigănești. Aici trebuie să asiguri cu bani de la bugetul de stat cadrul perfect pentru manifestarea deplină a unei discriminări pozitive. E dificil, pentru că în astfel de cazuri trebuie să faci exact invers decât ai învățat la școala de subofițeri. Dacă în cazul întâlnirilor neautorizate de cetățeni români caucazieni, populația majoritară, jandarmul este instruit să elibereze carosabilul, fie cu lovituri repetate de baston cauciucat, fie cu eliberarea în atmosferă a gazului lacrimogen, în situația asigurării carurilor mortuare minoritare treaba stă taman invers. Fiind important ca aparținătorii să-și plângă mortul în liniște, nu cu claxoane și înjurături din partea majorității insensibile la datinile rromilor. Totuși, partea bună e că încă nu s-a ajuns la devierea circulației pe aceste trasee ale tristeții, ceea ce nu putem exclude pe viitor, având în vedere noile interdependențe, devenite între timp oficiale, între Primăria Timișoara și marile familii de țigani.