Le Cinema a împlinit un an, așa că s-a pus la cale o petrecere aniversară de toată frumusețea. “Ingredientele” serii: sâni la vedere, animatoare și multă muzică. Clubul din Parcul Poporului a adunat sâmbătă seara sute de petrecăreți, care s-au mișcat non stop pe muzica mixată de invitatul special al evenimentului, DJ Splyce. Acesta s-a aflat pentru a doua oară în Timișoara și se pare că fetele n-au uitat ultima lui prestație, astfel că l-au luat cu asalt și au făcut sute de fotografii alături de el. Unul dintre punctele maxime de atracție ale serii a fost barul, acolo unde o animatoare a dansat topless într-un acvariu. Petrecerea aniversara a luat sfârșit, evident, spre dimineață.
[nggallery id=934]
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…
Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…
Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…
Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…
În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…
Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național…