Categories: SocialUltima ora

Tatal incestuos din Beregsau Mare a ajuns dupa gratii!

Lucian Pop, bărbatul de 38 de ani care şi-a violat fiica, a fost în sfârşit arestat. Inițial, măcelarul din Beregsău Mare a fost lăsat liber, procurorul inițial de caz considerând că el nu prezintă pericol social și, deci, nu este nevoie să stea după gratii.

În urma presiunilor mediatice, cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara. Lucian Pop a fost prezentat de noul procuror de caz completului de judecată de la Judecătoria Timişoara, cu propunere de arestare preventivă, pentru 29 de zile. „Propunerea a fost admisă, iar inculpatul reţinut”, a declarat Camelia Miculescu Ungur, purtătorul de cuvînt al PCAT. Aceasta a mai precizat că dosarul a trecut în instrumentarea procurorilor PCAT la finele lunii trecute, ca urmare a unei rezoluţii a procurorului general. „Considerentele care au stat la baza acestei rezoluţii au vizat complexitatea cauzei, impactul mediatic şi soluţionarea cu celeritate a acesteia”, a mai explicat Camelia Miculescu Ungur. Lucian Pop a început să îşi violeze fiica în luna septembrie, imediat după ce l-a părăsit concubina, cu care a făcut un copil când era minoră. În noaptea de 15 spre 16 noiembrie şi-a violat fiica a şaptea oară. Din fericire pentru victimă, atrocitatea a fost surprinsă de mătuşa sa, care i-a dat curaj să îşi denunţe părintele la Poliţie. În ciuda declaraţiilor victimei şi a martorului ocular, procurorul iniţial care a gestionat cazul, Nicoleta Luca, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, a decis că Pop nu trebuie cercetat în stare de arest, fiind probe insuficiente pentru acuzaţiile ce îi erau aduse. Procurorul Luca a respins din start posibilitatea de prezentare a inculpatului în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă. În tot acest timp, Lucian Pop, un recidivist violent şi cu probleme cu alcoolul, şi-a susţinut nevinovăţia, afirmând că totul e o înscenare din partea unui frate al său și că fiica sa a vrut să se răzbune pentru că o obliga să se ţină de şcoală.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

12 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

13 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

14 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

17 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

19 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

21 de ore ago