Categories: Social

Timisoreni, la un protest anti-avort, la Budapesta

Zeci de timişoreni protestează, miercuri, la Budapesta, împotriva „genocidului legal”, potrivit expresiei folosite în legătură cu avortul. Excursia de protest a fost pusă la cale de o biserică din oraşul de pe Bega, iar cele 55 de locuri disponibile s-au ocupat imediat.

La ora 7, autobuzul plin de credincioşi, majoritatea enoriaşi ai bisericii greco-catolice „Sfânta Maria Regina Păcii şi a Unităţii” din Timişoara, a pornit spre capitala maghiară. De la ora 13, timișorenii vor participa la „Marşul vieţii”, un eveniment anual care grupează mii de oameni şi care, în această iarnă, este dedicat luptei împotriva avortului. Manifestanţii cer preşedintelui maghiar Pál Schmidt ca de la 1 ianuarie 2012 să interzică avortul. „Noua Constituție poate fi benefică numai dacă garantează dreptul la viață a copiilor nenăscuți. În numele Sfintei Coroane, îi vom cere lui Pál Schmidt, președintele Republicii Ungaria, să își utilizeze funcția politică pentru ca în timpul conducerii sale să se finalizeze era genocidului în Ungaria începută pe 4 iunie 1956 și să schimbe cuvintele din noua Constituție într-un act declarând «armistițiul» pentru dreptul la viață al copiilor nenăscuți înainte de 1 ianuarie 2012! Le cerem celor care fac legile, ca legea referitor la protejarea copiilor nenăscuți – care este împotriva dreptului la viață și a binelui comun – să fie ajustată legii naturale fundamentale a Constituției Cerești”, explică organizatorii”. Militanţii susţin că, în aceşti ani, autorităţile maghiare au „ucis” șase milioane de bebeluşi nenăscuţi. Ei vor arunca, simbolic, în Dunăre, 600 de trandafiri roşii. Unul dintre aceştia va fi purtat de timişoreni. Cifra a rămas neschimbată de la protestul din 2008, când aceiaşi militanţi anti-avort explicau că, din 1956, șase milioane de copii nenăscuţi au fost ucişi prin renunţarea intenţionată la sarcină. Timișorenii s-au înghesuit să participe la acest protest. „Nu mai avem locuri disponibile. Mergem cu un autobuz, de 55 de locuri”, a explicat, puţin înaintea plecării, Simona Popa, din partea organizatorilor.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Dominic Fritz spune că PSD trebuie să se decidă dacă mai vrea la guvernare. Lideul USR afirmă că nu se teme de alegeri anticipate

Președintele USR, Dominic Fritz, susţine că partidul pe care îl conduce nu se teme de…

3 ore ago

Interes ridicat pentru noul parc din zona Bogdaneștilor. Opt firme vor să reamenajeze terenul de 8.000 de metri pătrați

Un număr de opt firme și asocieri de firme doresc să realizeze reamenajarea spațiului din…

3 ore ago

Controale pe şantierele Timişoarei. Poliţiştii locali au aplicat sancţiuni în valoare totală de 152.000 de lei/Foto

Polițiștii locali au aplicat sancțiuni în valoare totală de 152.000 de lei pe șantierele din…

3 ore ago

CCIA Timiș oferă noi oportunități de cooperare România-Israel

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

4 ore ago

Un apartament din Timișoara se vinde, în medie, în 58 de zile. Analiză Imobiliare.ro

Piața imobiliară din Timișoara oferă cel mai rapid timp de vânzare a unui apartament, dintre…

4 ore ago

Drumarii, din nou la lucru. Unele sectoare de drum sunt acoperite de zăpadă/VIDEO

Răcirea vremii din aceste zile a scos din nou drumarii pe șosele pentru a curăța…

5 ore ago