Categories: SănătateUltima ora

Vor sa salveze mai multe vieti, dar au nevoie de ajutor

Medicii timișoreni care au realizat, în 2011, un număr record de prelevări de organe, spun că ar putea ajuta mult mai multe persoane. Au nevoie însă de implicarea Agenției Naționale de Transplant. Pe de altă parte, de anul viitor, la Timișoara se vor face, din nou, transplanturi de rinichi și cord.

Specialiștii de la Clinica de Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Timişoara semnalează faptul că, în prezent, nu pot fi prelevate toate organele de la pacienţii aflaţi în moarte cerebrală pentru care familiile acestora îşi dau acordul, deoarece pe listele de așteptare nu se găsesc pacienţi compatibili din ţară. Specialiștii spun organele ar putea ajuta pacienţi din Europa, cei mai apropiaţi fiind cei din centrele de transplant vieneze, cu care Timişoara se află în relaţii foarte bune de colaborare, mai ales că legea permite acest lucru.

“De prea multe ori se întâmplă ca în ţară să nu se găsească un pacient aflat pe listele de aşteptare care să fie compatibil cu donorul. Se pierd multe organe, în special inima, dar şi ţesuturi, piele, oase, cornee, pancreas. Este păcat, pentru că, după ce noi ne străduim să lămurim familiile celor aflaţi în moarte clinică să-şi dea acceptul pentru prelevare, nu putem salva alte vieţi la gradul la care s-ar putea”, a spune prof. univ. dr. Dorel Săndesc, şeful Clinicii ATI.

Pentru ca aceste organe care nu pot fi utilizate în România să poată trece frontiera este nevoie de implicarea Agenţiei Naţionale de Transplant. Potrivit lui Săndesc, agenţia are listele de aşteptare din ţară şi se află în legătură permanentă cu centrele medicale din Bucureşti Cluj-Napoca, și Târgu-Mureș. Dacă se constată că nu există un receptor compatibil, ar trebui să ia imediat legătura cu centrele similare din Europa. “Pe de o parte, putem salva vieţi şi din alte ţări, pe de altă parte, este o activitate benefică şi pentru noi, pentru că ar duce la o colaborare mai amplă cu centrele similare din UE”, mai spune medicul timișorean.

Timişoara a devenit principalul furnizor de organe prelevate din ţară. În 2011, activitatea de prelevare a explodat, atingând un nivel comparabil cu cel al celor mai renumite centre similare din Europa.

Până la începutul verii viitoare, la Timişoara se va putea relua transplantul de rinichi şi de cord, întrerupte de câţiva ani buni, lucrările la sistemele de dotare de la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Spitalul Judeţean fiind în stadii avansate. “În primul rând, la Timişoara se poate face transplant de rinichi, pentru că s-a mai făcut. Există chiar o prioritate naţională, aici s-a realizat primul transplant de rinichi cu organul prelevat de la un donor decedat. Operaţia a fost efectuată la Timişoara de o echipă condusă de prof.dr. Petru Drăgan, în 1981. Sperăm ca transplantul renal să se reia cât mai curând. Apoi, cel de cord şi chiar de ficat, pentru că în Timişoara există medici care au experienţă bună în transplantul de ficat, care au efectuat stagii de pregătire în străinătate”, a mai spus dr. Dorel Săndesc.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Au început lucrările de amenajare a două noi sensuri giratorii, la Albina și Sacoșu Turcesc, pe drumul județean Timișoara – Buziaș/FOTO

Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în cursul acestui an pe drumul județean care…

43 de minute ago

Primăria Timișoara suspendă temporar încasarea taxelor și impozitelor locale, pentru aplicarea noilor reduceri fiscale

Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…

3 ore ago

Finanțarea din fondurile publice ale Timișului a acțiunilor sportive, în dezbatere publică

Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…

3 ore ago

CJ Timiș va avea la dispoziție o strategie care să asigure dezvoltarea educației timpurii și evitarea abandonului școlar

Consiliul județean Timiș a lansat activitățile cuprinse în cadrul proiectului Proiectul „Primii pași spre viitor…

4 ore ago

Uite cine vorbeşte! Partidul căpuşă al lui Dan Voiculescu cere demisia lui Dominic Fritz. I se alătură liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă

După aproape o lună, s-a trezit şi PUSL, partidul moşit de Dan „Felix” Voiculescu! Printr-un…

4 ore ago