Consilierii locali, prea ocupati cu vacanta ca sa le pese de bolnavii de cancer

Bolnavii de cancer care fac chimioterapie în imobilul de pe bd. Mihai Viteazul pot fi dați afară în orice secundă. Secţia de Chimioterapie a Spitalului Municipal funcţionează ilegal din prima zi a anului, după expirarea contractului de închiriere cu Vișinel Stanca. Acesta susține că nu l-a căutat nimeni de la primărie.

În ultimul plen al CLT s-a constituit o comisie de negociere, dar până acum nimeni nu l-a sunat pe Vișinel Stanca. Acesta spune că așteaptă încă un telefon, pentru a se așeza la masa negocierilor. Vişinel Stanca a solicitat o chirie de 13 euro pe metrul pătrat, dar și daune de 1.000 de euro pe zi, dacă imobilul nu este eliberat până la 1 ianuarie 2012. Consilierii locali au avut însă chestiuni mult mai importante de rezolvat, cum ar fi, de exemplu, concediile de sărbători. O recunoaște însuși directorul Direcției Patrimoniu a PMT. “Am fost şi în ultima zi de lucru din an la primar şi i-am prezentat problema. Comisia de negociere formată nu s-a putut aduna şi din cauza sărbătoriilor şi a concediilor. Probabil vom negocia înainte de prima şedinţă de plen din ianuarie. Nu se pune problema să cumpărăm acel spaţiu, nu avem atâţia bani. Vom negocia pentru închirierea lui la un preţ corect”, spune Martin Staia.
Vişinel Stanca crede că reprezentanților municipalității nu le pasă nici cât negru sub unghie de soarta bolnavilor de cancer. “Unii spun că eu sunt vinovat, dar consiliul local este cel ce nu are milă de bolnavii de cancer. Îi plouă în cap, e foarte degradat locul. Nu s-au mai făcut reparaţii de 40 de ani. Ei spun că eu nu am milă de bolnavi, am încercat să negociez, sunt dispus să las şi din preţ, dar nimeni nu m-a contactat. Ciuhandu, Cojocari şi tot ceilalţi nu au făcut nimic pentru bolnavi de cancer”, afirmă proprietarul clădirii.
Clinica de pe Bulevardul Mihai Viteazu are 60 de paturi. Dacă proprietarul decide să scoată în stradă bolnavii și aparatura, acești oameni ar fi aproape condamnați la moarte. “Am informat, în repetate rânduri, Primăria Timişoara că ne expiră contractul de închiriere şi trebuie găsită o soluţie. Situaţia este delicată, aşteptăm rezultatele negocierilor pe care le va purta comisia consiliului local”, spune Laura Martonosy, avocatul Spitalului Municipal.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

4 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

4 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

5 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

6 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

6 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

8 ore ago