Categories: Sport

Infrangere acasa pentru Danzio / FOTO

Zi nefastă în sala ″Constantin Jude″ și pentru baschetbalistele de la BCM Danzio. Fetele antrenate de Ljubomir Kolarevic au pierdut lamentabil întâlnirea cu CS Universitatea Alba Iulia, scor 58-75.

Ancuța Stoenescu a revenit, sâmbătă, la Timișoara, alături de noua sa echipă, CS Universitatea Alba Iulia. Una dintre cele mai bune jucătoare pe care le-a avut Danzio și-a reziliat, în această iarnă, contractual cu formația bănățeană, după ce, la începutul sezonului, a prins o perioadă mai slabă. Timișorencele au început în forță meciul și, după cum au jucat în primul sfert, se părea că vor avea o sarcină ușoară. S-a terminat 25-8 pentru gazde. Sfertul al doilea a fost ceva mai echilibrat, după ce ardelencele au înscris primele, printr-un coș de trei puncte al Taneishei Harrison. Biljana Pesovic înscrie cinci puncte pentru gazde, apoi Nadia Parker mai pune două în dreptul oaspeților. Echilibrul se rupe însă, jucătoarele din Alba Iulia trec la conducere, Ancuța Stoenescu reușește și ea o triță, iar sfertul al doilea se termină 14-9 pentru echipa vizitatoare. La pauza mare, Danzio conducea cu 34-22.
Sfertul al treilea începe cu un nou coș de trei al fetelor din Alba Iulia, după care timișorencele își adaugă la zestre alte cinci puncte. Se marchează de o parte și de alta, până la scorul de 44-30, înregistrat în minutul 24. Apoi Danzio nu reușeste să înscrie nici măcar un singur punct, în timp ce adversarele zboară pe teren, astfel că, în minutul 28, jucătoarele din Alba Iulia trec în avantaj, 45-44. Timișorencele se trezesc, recuperează spectaculos, ajung din nou în față, 51-49, dar cad din nou pe finalul sfertului, care se încheie cu un avantaj de două puncte pentru oaspete. Pe sfert, a fost 19-33 în favoarea Universității din Alba Iulia.
Sfertul al patrulea a fost dezastruos pentru jucătoarele lui Ljubomir Kolarevic. Acestea ratează din toate pozițiile, iar adversarele pun stăpânire definitiv pe joc. Per ansamblu, timișorencele au marcat numai cinci (!) puncte în ultimul sfert, în timp ce fetele din Alba Iulia au înscris de 20 de ori. S-a terminat 58-75, după un meci de coșmar pentru Danzio. Cele mai bune marcatoare pentru echipa timișoreană au fost Tiffany Brown, 19 puncte, și Biljana Pesovic, 18 puncte.

[nggallery id=1019]

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

6 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

7 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

8 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

8 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

9 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

11 ore ago