Categories: SocialUltima ora

Protest cu o poseta si ”Nu va fie frica, Boc o are mica” / FOTO + VIDEO

Protestul de la Timișoara a început în forță, sâmbătă, după ora 16, cu peste 250 de manifestanți. Discursurile au început cu ”Bună ziua, Timișoara, la revedere, Băsescu”, în uralele participanților care au scandat împotriva președintelui minute în șir.

Una dintre participante s-a remarcat din start, deoarece în loc de lozincă pe hârtie sau slogan pe pancartă, a venit la protest cu poșeta. O poșetă alba, kitsch, pe care a scris cu markerul ”Aici sunt banii dumneavoastră”. Dorina Viteaz are 40 de ani și spune că a vrut să fie ”asortată” la eveniment. Ea este alături de protestatari de două luni, de când revoluționarii timișoreni au primit autorizație pentru a manifesta în Piața Victoriei. Femeia spune că a avut, până în urmă cu câteva luni, propria afacere, dar a trebuit să își închidă firma. ”Sunt în stradă de două luni, de când revoluționarii au primit autorizația. Sunt aici pentru că vreau un trai mai bun, o reformă reală a sănătății și educației. Vreau ca toți românii plecați din țară să vină înapoi, într-o Românie bună”, a declarat femeia.
De departe, lozinca zilei a fost ”Nu vă fie frică, Boc o are mică”, afișată, pe o coală A4, de unul dintre tinerii prezenți la protest.

[nggallery id=1020]

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

8 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

8 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

9 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

10 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

10 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

12 ore ago