Un tren din județul Timiș circulă, în medie, cu doi călători pe zi. Este vorba despre o garnitură de pe o rută rurală, care, timp de mai mulți ani, a fost menținută în circulație cu pierderi enorme.
Un drum cu trenul de pe ruta Jebel – Liebling costă 230 de lei, iar încasările depășesc cu puțin șase lei. Este un traseu cu dus și întors, lung de 10 kilometri, între cele două localități. Într-o lună, CFR cheltuia 6.900 de lei, ca să miște trenul personal 9790. Câștigul se cifra, tot lunar, la 198 de lei. Altfel spus, anul trecut, CFR a cheltuit, pe ruta Jebel – Liebling, 82.800 de lei și a încasat din biletele vândute 2.376 de lei. Nici măcar 3%. „Trenul 9790 care circulă pe ruta Jebel – Liebling are un grad de utilizare mediu lunar de 2% (aproximativ doi călători pe tren format dintr-un automotor cu 56 locuri)”, explică Romulus Bărbulescu, șeful Biroului Mersul Trenurilor în cadrul Regionalei CFR Timișoara. Compania de stat a reușit, în cele din urmă, să scape de acest tren. Din februarie, traseul e acoperit în regim privat, după ce a fost cumpărat la licitație de SC Regio Trans SRL Brașov. (sursa foto: http://media.photobucket.com/)
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…
Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…
Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…