De ce-ar fi nervoasa opozitia

Gata, campania electorală pentru alegerile generale din acest an şi-a adus în scenă ambii mari competitori. După ce liberalii şi socialiştii au dat startul propriei campanii şi, totodată, al anticampaniei odată cu înfiinţarea Uniunii şi a stângăciilor de care au dat dovadă în cursul anului trecut, PDL părea încremenit în proiect şi dispus să încaseze pumn după pumn până aproape de un scor de avarie în sondajele de opinie. Demisia lui Emil Boc, apoi nominalizarea şi votarea lui M.R. Ungureanu în funcţia de premier trebuie privite ca nişte măsuri de tactică politică planificate cu luni bune în urmă în laboratoarele Cotrocenilor. Nu trebuie să fii mare meşter consultant să gândeşti că orice putere produce schimbarea doar după ce a acumulat tot ce putea acumula la capitolul erodare, pentru că aşa s-au stabilit strategiile în tabăra puterii pentru relansarea imaginii şi nicidecum pentru că pieţele din diferite oraşe au adunat câteva sute de oameni nemulţumiţi. Nici măcar senzaţia de luptă internă din PDL – cu Udrea-n sus, Udrea-n jos – nu-mi schimbă percepţia unui lucru făcut conform planului gândit de Traian Băsescu. În vremea în care adevăraţii premieri ai României sunt numiţi la Washington şi Bruxelles ca reprezentanţi ai unor instituţii internaţionale, iar la Bucureşti se aleg oficial şefii de cabinet doar de dragul jocului democratic, mă îndoiesc că în viitoarele luni, până la alegeri, poporului i se pot servi mai mult decât împliniri superficiale, care să nu afecteze calculele FMI şi-ale emisarilor europeni. Treabă, de altfel, valabilă şi după venirea USL la putere.

E limpede că întinerirea guvernului – care nu este o garanție a calității – are înainte de toate o componentă puternică de imagine ce pune opoziţia în situaţia de a-şi ajusta strategiile. Trăiesc însă senzaţia că, pe toate canalele media, USL trădează o supărare specifică copilului căruia i s-a stricat jucăria, ca şi cum nu s-ar fi aşteptat nicio clipă ca şi PDL să aibă dreptul la mişcări pe tabla de şah a politicii româneşti. De la apocalipsa după Boc, foarte comodă de gestionat ca mesaj politic după cea cu „Jos Băsescu”, s-a ajuns la dat cu basca de pământ ba pe tema lipsei de experienţă a tinerilor miniştri nominalizaţi, ba pe motiv că noul val nu este decât un pas înainte făcut de consilierii foştilor. Argument care ar trebui, pesemne, să dovedească automat şi incompetenţa acestora, ca şi cum Victor Ponta când ştergea praful de pe Adrian Năstase se şi putea impune în fel şi fel de politici numai bune pentru salvat națiunea. Culmea, ţucălarul lui Felix pus în fruntea PC vorbeşte relaxat despre destinul unor premieri marionetă, iar ideea de guvern al serviciilor secrete apare tocmai din sânul unei alianţe năşite de securistul Dan Voiculescu, ceea ce n-are cum să nu ducă în derizoriu multe dintre dezbaterile propuse de opoziţie.

Pe de altă parte, nici PDL nu poţi fi în aceste zile, fără să-ţi miroasă gura a usturoi. Şi să fie tinerii ăştia aduşi de democrat-liberali în Cabinetul Ungureanu buni profesionişti, gospodari până-n măduva oaselor, tot se pune întrebarea de ce n-au ajuns ei să ne conducă ţara până acum, să ne salveze de criză şi efectele echilibrării economiei. De ce au trebuit să treacă trei ani şi câteva luni din mandatul PDL-UDMR (plus trădători) ca, pe final, să ni se facă un astfel de favor tocmai înainte de alegeri, la pachet cu reducerea taxelor și mărirea eventuală a veniturilor bugetarilor? Simplu, pentru că lui Băsescu îi place mai mult şahul politic decât guvernarea. Ceea ce, pur și simplu, enervează la culme atât opoziția, dar mai ales și pe analistul Ciutacu.