Categories: Economic

Diferente uriase de preturi la locuinte, in Timisoara

Cele mai ieftine locuințe din Timișoara se găsesc în zona Dâmbovița. Cu peste 200 de euro mai scumpe la metru pătrat, cele mai costisitoare oferte imobiliare provin din cartierul Odobescu. Oferta pe piaţa rezidenţială nu a fost niciodată mai variată ca la începutul acestui an.

Agenții imobiliari din Timișoara spun că, pe langă amplasament, vechimea apartamentului, modul în care este construit şi gradul de confort determină diferenţe uriaşe de preţ pentru unităţi cu acelaşi număr de camere situate în oraş. Apartamentele cele mai accesibile din Timişoara sunt în cartierul Dâmboviţa. Aici preţul mediu solicitat, 686 euro/mp util, se situează cu 16% sub media calculată în luna ianuarie la nivelul oraşului. Astfel, în această zonă, preţul unui apartament vechi cu două camere porneşte de la 30.500 euro, un apartament cu trei camere poate fi găsit la 40.000 euro, iar o unitate cu patru camere costă 55.000 euro.
La polul opus, cele mai scumpe apartamente din Timișoara se găsesc în zona Odobescu. Preţul mediu solicitat, 918 euro/mp util, este cu 13% peste preţul mediu cerut în Timişoara. O garsonieră situată într-un imobil vechi costă aici aproximativ 45.000 euro, preţul unui apartament vechi cu două camere poate ajunge la 57.000 euro, iar preţul cerut pentru o unitate cu trei camere situată într-un bloc nou poate fi chiar şi de 120.000 euro.
Potrivit analiștilor imobiliari, cele mai dinamice zone din Timişoara, prin prisma numărului de oferte active în piaţă, sunt Lipovei, Girocului şi Aradului, unde predomină oferta de apartamente vechi cu două şi trei camere, arată imobiliare.ro. (sursa foto: www.fin.ro)

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

54 de minute ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

4 ore ago

Primăria Moşniţa Nouă scoate la vânzare prin licitaţie mai multe parcele de teren aflate într-o zonă în continuă dezvoltare

Primăria Moșnița Nouă anunță organizarea licitației publice deschise pentru vânzarea a 22 de terenuri situate…

4 ore ago

Activity Foundation – locul unde educația, inițiativa și cooperarea construiesc comunități durabile

Există organizații care se limitează la implementarea unor proiecte punctuale și organizații care reușesc să…

4 ore ago

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

19 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

21 de ore ago