Categories: Zâmbete amare

Poli DA, Iancu BA

Situația la Poli este complexă, chiar complicată, au decretat cei patru lideri de partide importante din Timișoara după întâlnirea cvasi-secretă în care s-a dorit să se creioneze un viitor pentru echipa-fanion a Banatului. Situația e nasoală, chiar nașpa, zice pe limba lui și pseudo-investitorul Marian Iancu, care adaugă că Poli se va desființa dacă autoritățile locale nu vor prelua clubul. Chit că pe Iancu nu poți să-l crezi nici când spune că zăpada e albă și dracu’ e negru, de data asta poate chiar așa este. S-o fi săturat și el să mai șantajeze cu aceeași placă, așa că poate acum chiar vrea să plece. Dar numai după ce mai vinde ce are de vândut și o să pună lacăt la clubul lăsat pe butuci. Și cu asta s-ar termina cei șapte ani magnifici de stăpânire Iancu la Timișoara. Dincolo de alte povești cu fructuoase locuri II, faptele spun un lucru: Iancu a luat echipa în prima ligă și a lăsat-o îngropată. Nu mai vorbesc că în acești ani a păpat și vreo 12 milioane de euro de la bugetul local. Acesta ar fi finalul nedorit al poveștii care se scrie chiar în aceste zile.
De partea cealaltă, deranjant e faptul că auditul comandat pe banii CJT cică ar fi destinat numai inițiaților, fiind cumva confidențial. Adică se dau bani publici pe chestiuni confidențiale. „Viermii” de rând nu au aplecare pentru a citi un audit. Chit că este plătit din bani publici, și nu din banii de buzunar ai lui Ostaficiuic, Ciuhandu sau Orza. Ei sunt aleșii (în sens mai mult sacru decât profan) care știu cel mai bine ce trebuie făcut la Poli. Aceiași aleși care l-au ajutat pe Iancu să ducă echipa pe marginea prăpastiei. Era altfel Iancu acum patru-cinci ani decât acum, când a ajuns o persoană nefrecventabilă pentru politicienii aflați în campanie electorală? Nu, la fel era. Același personaj fără scrupule, mincinos, cu limbaj de Ferentari, comportament de Jilava și absolut detestabil. Aceiași oameni care în urmă cu ceva timp aveau în grijă reverele hainelor lui Iancu acum nu mai vor să audă de el, darmite să discute cu „Ț..l”, așa cum îi spun acum patronului lui Poli. Cine e vinovat că, ani de zile, nu s-a verificat modul în care acesta s-a folosit de bani publici? Toată lumea știa de jongleriile financiare ale lui Iancu. De ce nu a fost oprit în momentul în care punea în pericol obținerea licenței? Fiindcă problema la Poli n-a fost că n-a luat licența în 2011, ci modul în care a luat-o în anii precedenți, când am fost salvați doar de blaturile lui Iancu cu „cancerul” fotbalului românesc, Mitică Dragomir.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Mulți fotbaliști cu nume din Timișoara și din țară vor „bate” mingea în Sala Constantin Jude pentru o cauză nobilă

Cel mai tare turneu de minifotbal din Banat revine! Superstar Charity Cup în colaborare cu…

6 ore ago

Momente magice și la Facultatea de Mecanică UPT cu ocazia Târgului de Crăciun

Dincolo de activitatea didactică și de cercetare, spiritul Politehnicii se regăsește și în solidaritate, implicare…

12 ore ago

Primăria Timișoara vrea să cumpere o nouă clădire în zona Iosefin

Municipalitatea timișoreană vrea să demareze discuțiile pentru preluarea unei noi clădiri în zona Iosefin, pe…

13 ore ago

Primăria a făcut trotuar pe strada Barbu Iscovescu în locul terasei demolate a unui cunoscut restaurant/VIDEO

Oamenii municipalității timișorene s-au mișcat rapid și în locul terasei unui restaurant cunoscut din oraș,…

13 ore ago

S-au cam dus zăpezile de altă dată. Ce prime de Crăciun au mai încasat angajaţii companiilor de stat

Pe fondul măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Bolojan, site-ul Economedia.ro a făcut o analiză…

15 ore ago

Vine frigul și vom avea parte și de precipitații

Temperaturile se vor situa sub cele specifice, până aproape de sfârşitul lunii ianuarie, anunţă vineri…

16 ore ago