Categories: AdministratiePolitica

Politicienii locali sprijina Coalitia 52

Membrii Coaliției 52 din Timișoara au prezentat, vineri, parlamentarilor timișeni, consilierilor locali și județeni și altor reprezentanți ai autorităților amendamentele propuse pentru schimbarea Legii 52/2003, privind transparența decizională în administrația publică.

Scopul Coaliției 52, înființate în luna ianuarie a acestui an, este să ofere un cadru real și onest pentru consultarea societății civile atunci când autoritățile intenționează să ia decizii. La dezbaterea organizată, vineri, la Timișoara, au participat șapte parlamentari și zece consilieri județeni, consilieri locali si președinți de filiale ai partidelor politice. Toți au declarat că susțin demersul de îmbunătățire a legii transparenței.
Una din sugestiile formulate la amendamentele Coaliției 52 a fost aceea de extindere a termenelor de consultare publică, diferențiat între local și central. O altă propunere a vizat înființarea unui portal național, similar celui dedicat achizițiilor publice, care să informeze societatea civilă asupra proiectelor normative, inițiate atât la nivel local, cât și la nivel național. Observațiile de la aceste mese rotunde vor fi folosite pentru definitivarea amendamentelor propuse pentru schimbarea Legii 52/2003. Ulterior, acestea vor fi transmise parlamentarilor.
Coaliția 52 a organizat, vineri, evenimente similare în Cluj, Oradea, Satu Mare, Târgu Mureș, Reșița, Deva, Timișoara, Constanța, Râmnicu Vâlcea, Tulcea, Bacău, Iași, Ploiești, Craiova, Suceava și București. Au aderat la Coaliția 52, de la finele lunii ianuarie, 325 de persoane, cetățeni sau reprezentanți ai societății civile, sindicate, patronate. Lista parlamentarilor care sunt alături de Coaliția 52 poate fi consultată pe www.advocacy.ro.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

11 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

11 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

13 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

13 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

13 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

16 ore ago