Categories: SportUltima ora

BC Timisoara, calificare cu emotii in finala Cupei Romaniei

BC Timișoara s-a calificat în finala Cupei României, după un meci dramatic câștigat în fața revelației CS Oradea. Timișorenii au avut un sfert al treilea catastrofal, marcând numai opt puncte și nefăcând impresia că ar putea reveni în joc.

Timișorenii au început în forță și s-au desprins repede, în fața unui adversar surprinzător. Bogdan Popescu a deschis scorul, iar Jovanovic a reușit primul coș de trei puncte al meciului. Bihorenii s-au trezit, iar Lupusavei, fost jucător al Timișoarei, a făcut minuni și și-a adus echipa aproape de adversari. Cu două minute înainte de final, timișorenii se detașează la patru puncte, Siriscevic pierde o minge, iar Topchov reduce diferența. Primul sfert se termină 24-22 pentru echipa lui Badnjarevic. Al doilea sfert începe foarte bine pentru CS Oradea, care trece pentru prima data în avantaj, după trei puncte înscrise de Markovic. Timișorenii revin, Popescu își readuce echipa în avantaj și urmează o perioadă bună, în care bănățenii reușesc un parțial de 8-0. Ambele formații își pierd avântul și urmează două minute fără niciun punct. Cei care sparg gheața sunt orădenii, Lupusavei reușește o triță, Jovanovic marchează din lovitură de penalizare, iar scorul devine 35-32 pentru timișoreni. Bihorenii insistă în atac, iar Tibirna marchează două puncte și își aduce colegii la un singur punct în spatele lui BC Timișoara. Lupusavei ratează două „trițe” și șansa de a-și pune echipa în avantaj, dar Păltinișanu nimerește coșul și face 37-34. Același Lupusavei faultează, arbitrul dictează două lovituri de pedeapsă, iar Jovanovic nu ratează. Se intră la pauza mare la scorul 39-34.
În debutul sfertului al treilea, Lupusavei marchează din nou un coș de trei puncte, scorul se face 39-37, dar Păltinișanu înscrie și el pentru 41-37. Timișorenilor nu le iese nimic, Maric face 41-39, Jovanovic și Archie ratează două „trițe”, iar Markovic egalează. Bihorenii trec în față, după ce Lupusavei face din nou trei puncte. Cuic ratează, Tibirna înscrie, iar scorul devine 46-41 pentru CS Oradea. Jucătorii lui Badnjarevic dispar efectiv din meci, ratează orice minge pe care pun mâna, iar bihorenii marchează și se distanțează la 51-41. Jovanovic ratează o lovitură de pedeapsă, scorul devine 51-42, dar timișorenii nu-și revin. Cei care marchează sunt tot adversarii, prin Lazăr, care înscrie din lovitură de pedeapsă, iar apoi prin Markovic, care face 54-42. Bihorenii defilează pe teren, Ștefan mai pune două puncte pe tabelă. Sfertul se încheie 58-47 pentru CS Oradea. Au fost, probabil, cele mai proaste zece minute jucate de timișoreni în Cupa României, cu doar opt puncte marcate.
Sfertul al patrulea s-a jucat pe muchie de cuțit, iar timișorenii au reușit să recupereze spectaculos. Fanii jucătorilor lui Badnjarevic au stat cu sufletul la gură până în ultimele secunde. Meciul s-a terminat 77-74 pentru BC Timișoara, care a reușit, în ultimul sfert, 30 de puncte, față de 16 ale adversarilor.
Cel mai bun marcator a fost Bogdan Popescu, cu 24 de puncte, urmat de Zlatko Jovanovic, cu 23. Archie a reușit și el 20 de puncte.
Finala se joacă sâmbătă, când BC Timișoara va întâlni învingătoarea meciului dintre BMC Pitești și CSM Municipal București.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

13 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

13 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

14 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

14 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

15 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

17 ore ago