Categories: Social

Sapte incendii intr-o singura zi, in Timis

Frigul îi determină pe timişeni să improvizeze tot felul de instalaţii pentru a-şi încălzi locuinţele. Pompierii au intervenit în doar 24 de ore la mai multe incendii izbucnite în șapte localităţi. Este vorba despre Iosifălău, Livezile, Ştiuca, Crivina de Sus, Deta, Giarmata şi Sânandrei. Din fericire, nici unul dintre incendii nu s-a soldat cu victime.
Reprezentanţii Inspectoratului Pentru Situaţii de Urgenţă Timiş recomandă folosirea instalaţiilor electrice fără improvizaţii sau defecţiuni şi supravegherea permanentă a sobelor. „În cazul în care se folosesc sobe cu acumulare sau fără acumulare de caldură, pe lemne, se recomandă ca focul să se faca în spaţii bine aerisite, să se verifice dacă coşurile de fum sunt bine curăţate si să nu se închidă în nici un caz uşa de la jăratec fără ca acesta să fie stins”, spune Sindia Vlaia, purtătorul de cuvânt ISU Timiş. De asemenea, este bine să nu depozităm haine, cărţi sau orice alte obiecte inflamabile în apropierea sursei de căldură.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

4 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

9 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

12 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

12 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

13 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

13 ore ago