Asociația Școala Mamei Junior organizează, miercuri, 7 martie, un eveniment în spriinul unor copii cu mari probleme de sănătate. La acțiunea „Suflet de mamă” veți putea cumpăra lucrușoare care să vă bucure, iar banii vor fi folosiți în scopuri umanitare.
Acțiunea va avea loc între orele 16 și 20, la locul de joacă Noni, de la etajul al patrulea, la Bega Shopping Center. „Cooperativa mămicilor” a lucrat din greu, astfel că oferta de produse unicat este tentantă și variată: felicitări realizate prin tehnica quiling, bentițe, agrafe, broșe, cercei și rame foto, dar și torturi sau prăjituri. 60 copii de la Centrul Rainbow English au pregătit sute de flori din origami și alte materiale reciclabile spre a le scoate la vanzare. Toți copii care participă la acest eveniment vor avea parte de picturi pe față și modelare de baloane. Cei cu suflet mare și dare de mână pot face, de asemenea, donații directe.
Banii strânși în urma acestui evenimente vor ajunge la micuți greu încercați de soartă. Daria și David suferă de tetrapareză și au nevoie de câte 3.500 euro pentru fiecare terapie de recuperare în Ucraina. Rareș, un băiețel de șapte luni, din Bocșa, s-a născut prematur și a fost operat de hidrocefalie. Are nevoie de aproximativ 500 lei/lună, bani de transport și recuperare. Amelia are nevoie de radioterapie, care se face doar în Franța, însă tratamentul costă aproximativ 50.000 euro. David, care are cancer, vrea să-și încerce șansa în Israel, dar tratamentul său costă 95.000 euro. Vlad suferă de autism și are nevoie de aproximativ 1.000 lei/lună pentru diversele terapii pe care le urmează.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…