Dezvoltarea turismului in spatiul rural

În perioada 17 aprilie – 16 mai 2012, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, se va lansa apelul de proiecte pentru Măsura 313 – Încurajarea activităţilor turistice. Obiectivul general al măsurii este dezvoltarea activităţilor turistice în zonele rurale care să contribuie la creşterea numărului de locuri de muncă şi a veniturilor alternative, precum şi la creşterea atractivităţii spaţiului rural. Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 313 sunt: Micro-întreprinderile, Persoanele fizice, Comunele prin reprezentanţii lor legali conform legislaţiei naţionale în vigoare, precum şi asociaţiile de dezvoltare intercomunitară realizate doar între comune şi ONG-urile. Toti beneficiarii acestei măsuri trebuie să fie înregistraţi şi să-şi desfăşoare activitatea propusă prin proiect în spaţiul rural.

Tipurile de investiţii şi cheltuielile eligibile care se pot efectua prin această măsură vizează:

1.         Construcţia, modernizarea, extinderea şi dotarea structurilor de primire turistică (structuri agroturistice şi alte tipuri de structuri de primire turistică realizate de o micro-întreprindere) având până la 15 camere. Tipurile de structuri de primire turistică care pot fi finanţate prin această măsură sunt:

a.         cu funcţiuni de cazare: vile, bungalow-uri, cabane turistice, campinguri, sate de vacanţă, popasuri turistice, căsuţe tip camping, spaţii de campare, pensiuni turistice şi pensiuni agroturistice.

b.         cu funcţiuni de alimentaţie – restaurante – exclusiv restaurante de tip familial/pensiune, cu specific (cramă, cu specific local), pescăresc şi vânătoresc, grădină de vară

2.         Investiţii în activităţi recreaţionale: Investiţii private în infrastructura turistică de agrement independentă sau dependentă de structura de primire turistică precum: amenajări de ştranduri şi piscine, achiziţionare de mijloace de transport tradiţionale pentru plimbări, trasee pentru echitaţie, inclusiv prima achiziţie de cai în scop touristic (cu excepţia celor pentru curse şi competiţii) şi asigurarea adăposturilor acestora (ca parte componentă a proiectului), rafting, etc.

3.         Investiţii în infrastructură la scară mică precum centrele de informare, amenajarea de marcaje turistice, etc:

a.         construirea, modernizarea şi dotarea centrelor locale de informare în scopul promovării, prezentării şi vizitării turistice;

b.         dezvoltarea de sisteme electronice locale de rezervare pentru structurile de primire turistică din spaţiul rural, conectate la sistemele regionale şi naţionale;

c.         amenajarea de marcaje turistice, refugii turistice8 de utilitate publică, etc.;

d.         investiţii legate de refacerea în scop turistic a vechilor trasee de cale ferată cu ecartament îngust, a amenajărilor complementare acestora (ex: construcţii, plan înclinat, etc.), recondiţionarea echipamentelor şi utilajelor;

e.         investiţii legate de înfiinţarea şi amenajarea de trasee tematice (ex: “drumul vinului”, al ,,olăritului”, al „cioplitorilor în lemn”, etc.).

4.         dezvoltarea şi/ sau marketingul serviciilor turistice legate de turismul rural: elaborarea de materiale promoţionale, precum prima editare a materialelor în scopul promovării acţiunilor turistice: broşuri de prezentare, panouri de informare, hărți, planuri ale localităților, ghiduri turistice, CD-uri, DVD-uri, postere, website-uri informare și/ sau promovare. Pentru toate tipurile de acţiuni, vor fi susţinute cheltuielile cu: achiziţionarea de utilaje, echipamente, hardware, soft-uri, inclusiv achiziţionarea în leasing a acestora, costurile de instalare şi montaj; costurile generale legate de întocmirea proiectului precum: taxe pentru arhitecţi, ingineri şi consultanţi, Studii de Fezabilitate/ Memorii Justificative, taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor necesare implementării proiectelor, aşa cum sunt ele menţionate în legislaţia naţională, achiziţia de patente şi licenţe, în limita unui procent de 10% din valoarea totală a proiectului, iar pentru proiectele care nu prevăd construcţii, în limita a 5%. Pentru investiţiile de interes public negeneratoare de profit, intensitatea sprijinului public nerambursabil va fi de până la 100% din totalul cheltuielilor eligibile şi nu va depăşi valoarea de 200.000 Euro/ proiect. Pentru investiţiile generatoare de profit, intensitatea ajutorului public nerambursabil va fi de până la: 85% din totalul cheltuielilor eligibile şi nu va depăşi 100.000 Euro/ proiect în cazul proiectelor de investiţii în agroturism; 85% din totalul cheltuielilor eligibile şi nu va depăşi 200.000 Euro/proiect, în cazul proiectelor de investiţii în activităţi recreaţionale; 50% din totalul cheltuielilor eligibile şi nu va depăşi 200.000 Euro/ proiect pentru alte tipuri de investiţii în turismul rural.

 

 

Share
Published by
Vasile Ruset

Recent Posts

Incendiu devastator în Lugoj! O femeie şi-a pierdut viaţa

Duminică, 29 decembrie, în jurul orei 10:40, pompierii din cadrul Detașamentului Lugoj au intervenit pentru…

2 ore ago

Târgul de Crăciun al Primăriei Timișoara a atras aproape 800.000 de vizitatori

Până pe data de 26 decembrie, Primăria Timișoara a calculat că la Târgul de Crăciun…

3 ore ago

Alfred Simonis: La conacul Mocioni din Foeni s-a lucrat mai mult în ultimele două luni decât în toate celelalte zece ale anului

Preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, afirmă că, în ultimele două luni s-a lucrat la conacul…

4 ore ago

„Democrația” care ne va scârbi

Grupul aleșilor poporului pe listele SOS a depus jurământul în Parlamentul României. Sunt oameni nu…

7 ore ago

Toate tramvaiele din lotul galben au ajuns la Timișoara

La Timișoara a ajuns și ultimul din cele 17 tramvaie produse de Bozankaya, în lotul…

o zi ago

Ultimul bal pe 2024! SCM Timişoara joacă pe terenul liderului neînvins

SCM winsed.swiss Timișoara o înfruntă pe CSM CSU Oradea duminică, de la ora 18:00, în…

o zi ago