Categories: Fotbal JudeteanSport

Progresul Ciacova are cel mai tanar presedinte de club din Romania

Nu a împlinit nici 21 de ani şi este preşedintele echipei de fotbal Progresul Ciacova. Emanuel Filip, căci despre el este vorba, nu avea nici 20 de ani când a fost instalat în fruntea clubului ce evoluează în campionatul judeţean de fotbal al judeţului Timiş.

Petru Filip, tatăl lui Emanuel şi, în acelaşi timp, primarul oraşului timişean, este cel care a facilitat instalarea progeniturii sale în fotoliul de preşedinte al echipei care este continuatoare a clubului înfiinţat în anul 1906, la Ciacova. Modelul este certificat la orice nivel de către PDL, partid care a facilitat promovarea unor oameni fără credibilitate şi expertiză în domeniu în poziţii extrem de importante, de la miniştrii incompetenţi până la prefecţi de toată jena sau directori la deconcentrate care nu aveau nicio legătura cu domeniul de activitate în care au fost puşi în funcţii de conducere. Cum Petru Filip este membru PDL Timiş, nu avea cum să se abată de la linia partidului. Totuşi, trebuie să recunoaştem că Emanuel Filip are ceva experienţă când vine vorba despre coordonarea unei societăţi comerciale, în ciuda tinereţii sale. Fiul primarului din Ciacova este administrator la trei firme, una dintre acestea ocupându-se cu comercializarea de shaorma chiar în centrul orăşelului timişean.

Progresul Ciacova este una din pretendentele la promovarea în cel de-al patrulea eşalon. În acelaşi timp, formaţia din Ciacova are uşile larg deschise la AJF Timiş, după ce, în turul campionatului, a câştigat nu mai puţin de trei jocuri la masa verde, chiar dacă pe terenul de joc a părăsit dreptunghiul verde de fiecare învinsă. Foto: as-ciacova.blogspot.com.

Share
Published by
Sabin Cara

Recent Posts

Începând de astăzi se instituie restricții de circulație pe trei străzi ale oraşului

La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

44 de minute ago

Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…

50 de minute ago

Se transformă total întreaga zonă a complexului Bastion Theresia

Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…

55 de minute ago

RETIM și ADID Timiș anunță o nouă campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ din 2026, în Zona 1 Timișoara.

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…

O oră ago

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

3 ore ago

Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…

5 ore ago