Studenţii medicinişti consultă gratuit persoanele din mediul rural, sub sloganul „Medic pentru o zi”. Proiectul celor de la Societatea Studenţilor în Medicină din Timişoara, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, se adresează unui public divers, atât copii, adoleşcenţi, cât şi persoanelor adulte sau vârsnice din mediul rural. Studenţii vor fi pe teren, sâmbătă, 28 aprilie, începând cu ora 11, în localitatea Niţchidorf din judeţul Timiş. Astfel de acţiuni vor continua şi în alte localităţi din judeţ.
Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…
Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…