Cum a ajuns Marian Iancu agent electoral al liberalului Robu

Știați că maestrul Ion Lucian, dispărut recent dintre noi, a fost unul dintre cei mai vechi suporteri ai echipei Politehnica Timișoara, deși tatăl actorului era membru fondator al CFR București, actualul Rapid? „Prima palmă din viaţa mea mi-a dat-o la finala Cupei din 1935, când m-am bucurat la un gol înscris de Ripensia Timişoara în poarta Rapidului. Paradoxal, deşi tata era rapidist, eu am ţinut întotdeauna cu echipele din Timişoara. După ce Ripensia s-a desfiinţat, la sfârşitul anilor ‘40, am devenit suporter al lui Poli Timişoara, cu care ţin şi azi”, spunea maestrul în toamna lui 2011, într-un interviu oferit în Fitzuica de sport. Ion Lucian s-a stins la 88 de ani, într-o zi de 31 martie. Tristă coincidență. Clubul Poli dădea să moară la frumoasa vârstă de 90 de ani, după un management prost al lui Marian Iancu, netratat la timp, și-o decizie abruptă luată de grupurile politice ale PDL, PNȚCD și PSD, într-o la fel de nefericită zi de 30 martie.

Știați că singurul grup care a votat în CJ Timiș pentru o rezolvare rapidă a problemei de la Poli este cel liberal? Cu siguranță că asta o știați, că Nicolae Robu a judecat subiectul ca polist și abia apoi ca politician și dascăl, senator și ce-o mai fi omul în timpul liber. Ceilalți au judecat problema Poli ca aleși fricoși, ca juriști prudenți, ca economiști timorați și, evident, ca politicieni fără ouă, dar foarte responsabili. Nu e mai puțin adevărat faptul că Nicolae Robu este singurul dintre cei patru „magnifici” șefi ai filialelor partidelor politice importante care nu urma să aibă o responsabilitate directă, asumată printr-o semnătură în calitate de ales județeni sau local. Situație în care se aflau Constantin Ostaficiuc, Titu Bojin și Gheorghe Ciuhandu. Și pe astea le știați, dar poate că nu ați aflat încă că Marian Iancu se abține cu greu să nu politizeze „dosarul Poli”, atrăgând public atenția că până la 10 iunie mai este o soluție de rezolvare a problemei. Nu a spus omul care e soluția, dar în traducere liberă asta înseamnă „Votați Nicolae Robu!” la Primăria Timișoara. Gest care s-ar putea să facă rău clubului în cazul în care acel 10 iunie nu se produce schimbarea.

Știați că userul „orza” de pe forumul fanilor lui Poli a săpat din greu ca în conștiința colectivă alb-violetă să rămână ideea că Nicolae Robu nu este decât un simplu politician demagog, nu un polist adevărat, sugerând în repetate rânduri că liberalul una vorbește în presă și alta le cere consilierilor locali PNL să facă în plenul CLT când se discută subiectul Poli? Deranjat că lumea îi reproșează că Poli a ajuns în faliment datorită suspendării sprijinului financiar al municipalității către club, vicele a tastat cu patimă: „E ultima dată când mai scriu despre subiectul ăsta. Nu am nici feisbuc ca alții în care să vând gogoși și baliverne, de dragul unor voturi legate de Poli. Știu cât am luptat pentru Poli și știu și ce au făcut alți colegi de-ai mei care își aranjează frezele ca să dea bine în pozele cu știri despre Poli. Mă lasă rece genul ăsta de abordări și le doresc succes și tot ce își doresc cei care își vor pune speranțele de salvare ale lui Poli în genul ăsta de oameni! Pe minciună, farisesim și campanie electorală, NU se poate construi și reconstrui acest club! Eu nu particip la lucrarea asta”, spunea apăsat userul perceput a fi viceprimarul țărănist al Timișoarei.

Știați că în România se fură? Normal că știați. Dar nu asta voiam să aduc în discuție. Ci să elogiez faptul că Titu Bojin, totuși candidatul PSD la Consiliul Județean Timiș, a jucat aproape corect „cartea Poli” în tot acest timp. E adevărat, nu a dat satisfacție fanilor printr-un vot care să ducă la rezolvarea rapidă a situației, însă nu s-a pus de-a curmezișul poziției politice adoptate de Contantin Ostaficiuc doar de dragul găsirii unei nișe în electoratul neinteresat de soarta fotbalului timișorean, cum a făcut aripa mai tânără a filialei pesediste, cu sediul într-un birou de viceprimar pe b-dul Loga nr. 1. Susținând preluarea lui clubului de către autorități într-un viitor nu foarte îndepărtat, Titu Bojin nu câștigă puncte din subiectul Poli în fața unui Constantin Ostaficiuc, perceput oricum a fi un politician mai înfipt în problematica polistă decât un Titu Bojin cam habarnist la fotbal. Un singur moment Titu Bojin a simțit nevoia să se dueleze în steaguri, vuvuzele și fulare alb-violete, reproșându-i contracandidatului său în plenul din 30 martie că, din poziția de lider CJT, a monopolizat ani de-a rândul problema fotbalistică în Timișoara. Ceea ce nu e neapărat fals și nici condamnabil.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Un sfert din lucrările la noul Centru Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu au fost realizate/VIDEO

Cu finanțare din PNRR, Consiliul Județean Timiș ridică la Giroc un nou sediu, modern, pentru…

11 ore ago

Primăria Timișoara caută depanatori și specialiști pentru întreținerea rețelei de date și voce, pentru 1,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană caută o firmă de specialitate care să se ocupe de rețeaua de date…

11 ore ago

A bătut un copil de 15 ani pentru lanțul de la gât! Acum își așteaptă pedeapsa

Tâlhărie în a doua zi de Crăciun! Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut un…

13 ore ago

Cum arată lucrul la tunelurile de pe Margina – Holdea. Secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în vizită pe șantier/VIDEO

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a vizitat șantierul tronsonului de autostradă dintre…

14 ore ago

Cum va fi vremea în ultimul weekend din 2025

După ce luna decembrie a fost mult mai caldă ca de obicei, cel puțin până…

16 ore ago

2025: anul în care improvizația s-a terminat

Lecții economice și politice dintr-un an ratat 2025 nu a fost anul crizelor spectaculoase. A…

18 ore ago