Categories: Timp liber

VpB a dat startul in marea pedalare / FOTO

Bicicliștii au pus stăpânire pe Timișoara! Timp de peste o oră, valul de oameni pe două roți a traversat orașul, pe principalele artere. E prima acțiune organizată, în acest an, de „Verde pentru Biciclete”. Pedalarea de primăvară anunță un sezon foarte activ.

La ora 11, când s-a dat strigarea „Verde pentru biciclete”, timișorenii au început să vină din toate colțurile orașului. Cele 500 de baloane colorate pregătite de organizatori s-au epuizat în câteva minute și toată lumea a plecat în prima pedalare organizată de VpB n acest an.

„Pedalarea de primăvară” este declarația de independență a bicicliștilor timișoreni și a deschis sezonul de lăsat mașinile în garaj, pentru un mijloc de transport mult mai sănătos și, cu siguranță, mult mai distractiv.

Toată lumea a ieşit la pedalat – profesioniştii, copii, domni eleganţi, adolescente, femei de afaceri. În primele rânduri ale valului de bicicliști s-a făcut remarcată o apariție inedită. Designerul Ștefan Lazăr a venit cu o bicicletă vintage care a tras o mulțime de priviri admirative, la fel ca și ținuta bicicilistului. Tânărul a purtat costum de tweed, mănuși și papion.

Coloana de biciclete a traversat Timişoara pe traseul Bd. Mihai Viteazul – Bd. Victor Babeș – str. Cluj – Bd. Corneliu Coposu – Splaiul Nistrului – Piața Badea Cârțan – Bd. Take Ionescu – str. Popa Șapcă – Parcarea Iulius Mall – Calea Circumvalațiunii – str. Gheorghe Lazăr – Piața Unirii. Punctul final a fost Piaţa Unirii, unde bicicliştii au dat drumul, conform tradiţiei, celor câteva sute de baloane umplute cu heliu.

[nggallery id=1187]

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

15 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

18 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

19 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

20 de ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

20 de ore ago