Categories: Economic

„Prima Casa” vinde apartamentele vechi

Aproape toate locuințele vechi vândute la Timișoara se tranzacționează prin programul „Prima Casă”. Analiștii imobiliari spun că prețul mediu pentru o astfel de locuință este de aproximativ 60.000 de euro.

În cei trei ani care au trecut de la adoptarea programului „Prima Casă”, oferta pe acest segment a crescut considerabil, conform unei analize realizate de imobiliare.ro, principalul portal imobiliar din România. Dacă în iunie 2009, apartamentele vechi cu două camere erau vizate în principal, după aproape trei ani, adresabilitatea programului s-a lărgit astfel încât aplicanţii la acest program au, în momentul de faţă, mai multe opţiuni de achiziţie în limita bugetului.

În urmă cu aproape trei ani, 81% din apartamentele vechi cu două camere vândute la Timișoara au intrat pe programul „Prima Casă”. În prezent vorbim de o cotă de 96% din piață, afirmă agenții imobiliari.

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

15 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

15 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

16 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

16 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

17 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

19 ore ago