Categories: Economic

Curs de programare pentru Android

Cei pentru care sistemul de operare Android este mai mult decât un mod de viață sunt așteptați la Timișoara să învețe cum să programeze aplicații. Cunoștințele necesare sunt minimale, garantează inițiatorii primului curs „Android programming” din România.

Cursul „Android programming” propune o experiență unică, care îi va pune pe cursanți în contact atât cu miezul teoretic, cât şi cu partea practică a dezvoltării de aplicații folosind platforma open-source Android™ .

„Este un curs complet în format hands-on, pe parcursul căruia vor fi abordate majoritatea punctelor cheie ale platformei. Până la sfârșitul cursului, fiecare participant va concepe o aplicație proprie, sedimentând astfel cunoștințele acumulate”, explică Bogdana Glovatchi, marketing manager la compania timișoreană Eta2U, inițiatoarea programului.

În condițiile în care Android își face tot mai puternic simțită prezenţa pe piața dispozitivelor mobile, cererea pentru dezvoltatori de aplicații pe aceasta platformă este şi ea în creștere. Centrul de training Eta2U vine în sprijinul entuziaștilor şi profesioniștilor, pentru care „android” însemnă şi oportunități de dezvoltare a carierei, cu un curs nou.

Mai multe informații legate de acest curs puteți obține la adresa www.eta2u.ro/grup/infotim.

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

32 de minute ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

34 de minute ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

43 de minute ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

2 ore ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

2 ore ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

3 ore ago