Categories: Alegeri

Mortii sunt asteptati bine mersi la urne la Cenei!

Au murit poate și de zeci de ani, dar sunt așteptați la urne la alegerile locale din 10 iunie. Se întâmplă la Cenei, unde pe listele electorale permanente apar zeci de morți și persoane plecate demult din țară.

Fostul şef al Poliţiei Timiş, Săndel Palade, candidat la Primăria Cenei din partea PNŢCD, a avut curiozitatea să consulte listele electorale din comună. Surpriza a fost pe măsură. Pe aceste liste figurează și un copil care a murit pe când avea șapte ani și care acum ar fi avut drept de vot, dar și o femeie trecută la cele veșnice acum trei decenii și care ar fi împlinit 110 ani.

„Cu ocazia verificării listelor electorale permanente de la Primăria Cenei, din cele 1.800 de persoane cu drept de vot doar în localitatea Cenei am descoperit mai multe nereguli. 70 de persoane figurează pe aceste liste cu drept de vot, deși nu mai sunt în țară de două decenii. Pe aceste liste sunt şi 31 de persoane decedate. Aceste liste nu au mai fost actualizate de la revoluţie încoace. 100 de oameni din 1.800 pot deveni o masă de manevră electorală”, spune Palade. Acesta cere socoteală atât celor de la Evidenţa Populaţiei din Cenei, cât şi celor de la serviciul similar județean.

Actualul primar și principalul contracandidat al lui Palade, liberalul Gabriel Ilaş, nu e nici mulțumit de situație. „De ce Palade nu a luat măsuri când era şef de poliţie? Noi aici degeaba ne chinuim. Şi pe mine mă deranjează situaţia. La alegerile trecute am făcut mai multe sesizări în privinţa listelor electorale, dar nu ne-a băgat nimeni în seamă. Eu am un prieten în Cenei care nici măcar nu a fost trecut pe listele electorale”, afirmă Ilaș.

Vasile Tărciatu, directorul Evidenţei Populaţiei Timişoara, consideră că, în situații de acest gen, vina aparține exclusive primăriei din localitate. „Noi nu avem treabă cu listele electorale. Mi se pare incredibil ca un primar să se plângă de acest lucru. Înseamnă că nu şi-a făcut treaba. Primăria Cenei trebuia să comunice toate decesele la baza de date judeţeană. Nu au făcut-o, e vina lor”, ne-a spus Tărciatu.

Share
Published by
Mihai Oancea
Tags: ceneimorti

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

9 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

13 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

17 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

17 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

17 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

17 ore ago