Categories: Timp liber

Ultima noapte de Fratelli / FOTO

Fratelli şi-a luat adio sâmbătă seara de la cei care s-au distrat de-a lungul timpului în clubul de pe malul canalului Bega. Nu e cazul să fiţi trişti, este vorba doar de o mică pauză, clubul urmând să revina în forţă la toamnă cu alte party-uri la fel de explozive ca până acum.

Pentru cei care nu se pot obişnui cu ideea, pe perioada verii va fi deschisă terasa de lounge. Ultima seară din acest sezon a fost condusă de la pupitru de DJ Johnny DaMix şi de DJ Zoom, care au încălzit admosfera până un nivel critic, toţi cei prezenţi dansând până spre dimineaţa.

Nu puteau rata ultima noapte de Fratelli din acest sezon Bianca Jurcă, Cătălin Cazacu, artista Anastasia Sandu, burlacul Sergiu Barboni dar şi alte personaje mondene ale oraşului.

[nggallery id=1228]

Share
Published by
Gabriel Hort

Recent Posts

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

32 de minute ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

4 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

4 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

5 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

6 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

6 ore ago